News Flash:

Diagnosticul ineficientei

31 Iulie 2006
1178 Vizualizari | 0 Comentarii
•Un audit performant efectuat de inspectorii Curtii de Conturi arata principalele cauze ce impiedica municipalitatea sa ofere servicii de calitate cetatenilor •Principalele domenii analizate sunt pietele agroalimentare, Serviciul parcari, iluminatul public si activitatea de panotaj •Angajatii municipalitatii sunt in complicitate cu anumiti comercianti din piete si nu incaseaza toate taxele •Firmele care administreaza iluminatul stradal, Flash Lighting SA si Luxten Lighting SA, nu sunt licentiate, dar vina apartine autoritatilor centrale •Anumite firme au amplasat ilegal panouri in oras

Aparatul administrativ din cadrul municipalitatii iesene este imobil, ineficient si nu lucreaza pe baza unei strategii coerente de dezvoltare a orasului. De aceea, serviciile oferite de Primaria Iasi cetatenilor si modul de gestionare a orasului lasa mult de dorit. La aceste concluzii au ajuns inspectorii ieseni de la Curtea de Conturi intr-un raport de audit care a vizat performantele Directiilor si Serviciilor din cadrul primariei. Domeniile supuse auditului sunt parcarile, pietele, iluminatul public si activitatea de panotaj (panouri publicitare). "Municipiul Iasi, resedinta de judet si cel mai important pol de dezvoltare in Moldova, este un puternic centru economic, universitar si logistic. Are o populatie de peste 320 mii locuitori si ocupa o suprafata de 3.770 hectare. Pana in prezent, nu a fost stabilita o strategie de dezvoltare si functionare a serviciilor publice, dezvoltarea s-a facut dupa oportunitati. Se va realiza o strategie de dezvoltare economico-sociala a municipiului Iasi 'Orizont 2020'", se arata in raportul intocmit de Curtea de Conturi.

Panouri amplasate ilegal

Un alt fapt destul de grav care a putut fi constatat este lipsa controlului activitatii de panotaj (panouri publicitare). S-au trezit unele firme peste noapte sa amplaseze fara nici un fel de autorizatii panouri cu suprafete de cel putin zece metri patrati, beneficiind probabil si de un sprijin ocult. Lipsa controlului a dus si la necolectarea de catre municipalitate a taxelor aferente acestei activitati. Potrivit unei hotarari a Consiliului Local, o firma de profil trebuie sa achite municipalitatii un procent de 35 la suta din valoarea contractelor de exploatare a panourilor, dar nu mai putin de 0,5 Euro pe un metru patrat pe luna suprafata afisabila, tarif care trebuie achitat si in perioada in care panoul nu este ocupat. S-a putut constata neplata taxelor aferente de catre firmele de panotaj Ultravision SRL si Itineris Media SRL. Mai mult decat atat, firma Euromedia Group SA nu a pus la dispozitia municipalitatii toate contractele ce privesc exploatarea panourilor si prin urmare nu a achitat corect taxele catre bugetul local. "Sunt societati care au amplasat mijloace publicitare fara autorizarea Serviciului de Urbanism, care nu au achitat taxele pentru reclama si publicitate si care nu au depus declaratii sau au declarat incorect suprafetele afisate pentru plata taxei, nu au achitat taxa de instalare banere. Societati care au afise pe tonete nu au fost licentiate ca operatori de publicitate. La o parte dintre societati, desi contractele au expirat nu au demontat panourile pe cheltuiala lor", se arata in raportul Curtii de Conturi. Institutia de control a recomandat municipalitatii sa faca ordine de urgenta in acest sector.

Parcari insuficiente

Inspectorii financiari de la Curtea de Conturi vin in sprijinul proprietarilor de autoturisme care se plang in fiecare zi ca numarul locurilor de parcare este insuficient si, din cauza cresterii numarului masinilor, in anumite ore ale zilei, traficul rutier devine un calvar. Acest lucru are drept cauza faptul ca nu s-a efectuat un studiu de trafic in care sa fie monitorizate intrarile si iesirile din Iasi, zona centrala, zonele istorice etc. Mai mult decat atat, s-a putut constata ca in perioada 2002 - aprilie 2006 nu fost facute investitii publice semnificative pentru modernizarea si extinderea dotarilor aferente serviciului de stationare cu plata, nu s-a investit in dezvoltarea unor parcari zonale si nici nu au fost realizate lucrari de extindere a parcarilor deja existente. In plus, specialistii au constatat ca ideea unor parcari supraetajate nu a prins contur inca in cadrul municipalitatii. Aceasta situatie se reflecta si in colectarea taxelor de parcare, in aceasta zona veniturile au crescut numai pentru ca au fost majorate tarifele cu indicele de inflatie. De altfel, in acest sector veniturile realizate sunt la aproape acelasi nivel cu cheltuielile realizate de primarie. Daca veniturile sunt de 843 milioane lei, cheltuielile sunt de 749 milioane lei. Numai ca, de la buget, primaria cheltuie anual 620 milioane lei cu parcarile si s-ar putea trage concluzia ca acest sector merge in pierdere. Necesitatea investitiilor in locurile de parcare este data si de cifrele statistice. Daca in 2002 in municipiu existau 18 autoturisme la 100 locuitori, in 2005 s-a ajuns la 20 autoturisme la 100 locuitori.

Muzeele zarzavaturilor

Ani de-a randul, administratia locala condusa de Simirad a investit sute miliarde lei in modernizarea pietelor agroalimentare. Numai piata Hala Centrala a costat municipalitatea 100 miliarde lei pana in anul 2004. Acum veniturile realizate de piete sunt mult sub asteptari. Paradoxal, in acest sector cel mai eficient este bazarul, in rest, la majoritatea pietelor, cu exceptia celei din CUG, se constata o scadere a incasarilor in 2005 comparativ cu 2004. Explicatia cresterii incasarilor la piata CUG se datoreaza faptului ca aici a fost mutata piata de gros. In rest, cifrele incasarilor sunt ingrijoratoare. La piata Alexandru cel bun, incasarile au scazut de la 9 miliarde lei, in 2004, la 7,5 miliarde lei, in 2005. Se observa o usoara crestere, dar nesemnificativa, la piata Hala Centrala, de la 4,9 miliarde lei la 5,1 miliarde lei, dar acest lucru s-ar putea explica prin indexarea tarifelor cu indicele de inflatie. Una dintre explicatiile acestui esec se refera la faptul ca anumiti angajati ai Directiei Piete sunt in complicitate cu comerciantii si nu incaseaza toate taxele. "S-au legat relatii de prietenii intre angajati si comercianti. In urma acestui fapt, unii comercianti sunt tolerati. Am luat decizia de a-i roti pe angajati de la o piata la alta, pentru a elimina acest fenomen", a declarat Cristi Starica, directorul Directiei Piete din cadrul municipalitatii.

Necazurile E.ON

Serviciul de iluminat public in municipiul Iasi lasa mult de dorit, pentru ca legislatia in domeniu este ambigua si neconforma cu realitatea. In plus, in raportul Curtii de Conturi se mai arata ca performantele iluminatului public sunt diminuate in proportie de 70 la suta de remedierea cu intarziere a defectelor de cablu si a celor din posturile de transformare. Aceasta sarcina ar apartine E.ON Moldova SA - sucursala Iasi. Situatia este ingreunata si de faptul ca, desi municipalitatea a concesionat serviciul de extindere si modernizare a iluminatului public catre doua firme, Luxten Lighting SA si Flash Lighting SA, patrimoniul, retelele apartin tot E.ON. Prin urmare, cele doua firme nu au in administrare retelele si de aceea orice interventie capitala pentru modernizare este practic imposibila. Mai mult decat atat, cele doua firme nu au licenta pentru serviciul de iluminat public, dar inspectorii spun ca vina apartine in exclusivitate autoritatilor centrale, in speta Autoritatii Nationale pentru Reglementarea Energiei (ANRE). Situatia se gaseste in toata tara. Pentru a-si intari concluziile, inspectorii au efectuat si sondaje de opinie pe un numar de cel putin 3 mii subiecti. De exemplu, numai 36 la suta dintre ieseni spun ca municipalitatea este preocupata de gestionarea crizei locurilor de parcare. De asemenea, 67 la suta dintre ieseni considera ca pietele nu functioneaza la parametri normali din vina municipalitatii. In plus, iesenii considera ca iluminatul public necorespunzator - 33 la suta din vina primariei si 25 la suta din vina celor doua firme care au concesionat serviciul. Curtea de Conturi a trimis primarului municipiului Iasi, Gheorghe Nichita, si un set de recomandari care pot duce la rezolvarea deficientelor constatate. Primarul nu a raspuns ieri la apelurile telefonice repetate ale reporterilor ZIUA de Iasi.
Constantin MAZILU
Tudor LEAHU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1315 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014069 (s)