News Flash:

Evenimentele din decembrie 1989 prin ochii unor fosti soldati

17 Decembrie 2004
1112 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cei doi terminasera liceul in vara anului 1989, aveau 18, respectiv 19 ani •Si-au vazut colegii impuscati sau au fost nevoiti, la randul lor, sa traga in alti militari •"Ziua era liniste, cand se insera incepea sa se traga, de peste tot", povesteste unul dintre fostii militari

Doi fosti soldati ieseni povestesc, dupa 15 ani, clipele de cosmar prin care au trecut in decembrie 1989 in Bucuresti. Amandoi locuiesc in cartierul Tatarasi, la o distanta de doua strazi unul de altul si abia daca se cunosc intre ei. Mihai Strajeru, unul dintre cei doi, in 1989 isi satisfacea stagiul militar la Unitatea Militara 01270 din Focsani si avea varsta de 19 ani. Cand au inceput evenimentele din Timisoara se afla acasa, intr-o permisie. "S-a dat alarma si m-au chemat la Focsani. Am crezut ca este un simplu exercitiu, pentru ca alarmele sunt ceva banal. Cand am ajuns la unitate am inteles ca s-a intamplat ceva, dar nu stiam despre ce poate fi vorba. Santinele erau duble, iar la ferestre erau puse paturi", povesteste Mihai Strajeru. Printre militarii din unitatea sa circulau fel si fel de zvonuri: fie se pregateste o invazie a trupelor maghiare in Romania, daca nu acestia ar fi patruns deja in tara, fie rusii au vreo intentie belicoasa, si multe altele. Despre fuga lui Nicolae Ceausescu din Bucuresti fostul soldat povesteste ca a auzit vocea lui Mircea Dinescu: "A fugit tiranul!" - "Am crezut ca este teatru radiofonic pentru ca nu puteam crede ca poate fi vorba de parasirea Bucurestiului si, implicit, a Puterii de catre fostul dictator", aminteste Mihai Strajeru, cu zambetul pe buze. In ziua de 22 decembrie, infanteristii din Focsani au plecat spre Bucuresti imbarcati in Transportoare Auto Blindate (TAB), doar ca pe drum acestea se defectau si soldatii, impreuna cu ofiterii si subofiterii, au fost nevoiti sa se ingramadeasca in putinele transportoare blindate care mai functionau. "Cand am ajuns aproape de Otopeni s-a deschis focul asupra noastra. Am raspuns si noi cu foc, aproape instinctual. Ei trageau, noi trageam. Nu vedeam bine prin fanta de la transportor astfel ca nu pot spune cu certitudine cine a tras. Cel mai probabil se tragea dintr-o unitate militara, prin fanta vedeam doar un gard de prefabricate cu sarma ghimpata. Ne era frica sa nu foloseasca un tun anticar sau aruncator de grenade (AG 7), altfel nu aveam ce sa patim pentru ca ne proteja blindajul transprtorului. Totusi eram speriati de zgomotul produs de ploia de gloante care se loveau de blindaj, nu aveam decat o zi de tragere efectuata anterior. Eram neinstruiti", a mai adaugat Mihai Strajeru. Coloana a ramas ore bune pe drumul spre Bucuresti rafuindu-se cu atacatorii pana cand s-a stabilit ca respectivii erau tot militari si focul de arme dintre cele doua parti a incetat. In dimineata de 23 decembrie infanteristii din Focsani au ajuns in Bucuresti, iar militarii au inceput sa patruleze pe strazile Capitalei, sa pazeasca diferite obiective, sa sape transee pe marginile soselei Drumul Taberei. Desi in timpul zilei era liniste, imediat cum se insera incepeau sa se auda rapaieli de pistoale mitraliera. Pe parcursul noptii rafalele se intensificau iar soldatii, slab instruiti nu stiau de cele mai multe ori cum sa reactioneze, raspundeau haotic la atacuri simulate sau nu, trageau orbeste in bezna noptii, orice umbra sau zgomot devenea suspecta. "Patrulam cu TAB pe strazile orasului pe trasee bine stabilite. Insa, dintr-un moment, in altul, ne asteptam la un atac asupra noastra, ceea ce se si intampla. Din blocurile turn, aflate pe marginea strazilor, se deschidea cel mai des focul. Tragatorii, oricine ar fi fost, erau bine pregatiti pentru ca tinteau in farurile transportorului sau in reflectorul aflat deasupra acestui vehicul. Noaptea nu puteai nici macar sa-ti faci nevoile fiziologice pentru ca, daca vroiai sa iesi din TAB, erai impuscat", mai povesteste Mihai Strajeru.

Groaza de la Otopeni

Cel de al doilea iesean, militar, aflat in decembrie 1989 in Bucuresti, este Gabi Horhota. Acesta avea 18 ani cand isi satisfacea stagiul militar la unitatea de aviatie UM 1919 din Buzau, dar, de la inceputul lunii decembrie, a fost detasat la UM 1925 de la aeroportul Otopeni pentru a efectua cursuri de telegrafisti. Cand au inceput evenimentele din 16 decembrie, din Timisoara, acesta se afla in incinta blocului Tarom, de langa aeroportul Otopeni. Aflat intr-unul dintre dormitoarele pentru soldati impreuna cu cativa dintre colegii sai, a fost surprins sa-l vada pe ofiterul de contra-informatii al unitatii, intrand in camera cu arma in mana si cu figura amenintatoare. "Cand l-am vazut pe CI-ist cu pistolul in mana ne-am speriat. Nu stiam ce se intamplase. Acesta ne-a privit pe fiecare in parte si a spus 'Este datoria noastra sacra sa aparam patria cu arma in mana. Huliganii de la Timisoara vor fi impuscati', dupa care ne-a spus ca niste grupuri de golani au inceput sa sparga librariile si sa devasteze magazinele din Timisoara", povesteste Gabi Horhota. O fraza asemanatoarea a fost repetata de acelasi ofiter si dupa ce capitala a fost cuprinsa de haos dupa ziua de 21 decembrie 1989. Cand au sosit camioanele cu militarii de la unitatea din Campina, Gabi Horhota se afla pe acoperisul blocului Tarom, unde a fost desemnat sa pazeasca, impreuna cu plutonul din care facea parte, soseaua Bucuresti-Ploiesti. "Nu au raspuns la somatia colegilor care se aflau in posturile aflate pe sosea. Credeam ca pot fi teroristi, pentru ca termenul acesta era repetat obsesiv de catre civili dar si de militari. Cineva a deschis focul asupra lor, nu stiu cine si de unde. Am inceput sa tragem si noi rafale dupa rafale. Am schimbat cateva incarcatoare... nebunie! Nici nu mai stiam cat am tras in camioane. Oricum, erau ciuruite bine. Ulterior, dupa ce au ajuns patrulele noastre la camioane am aflat ca la deschiderea portierei unuia dintre camioane a cazut un fragment din craniul unui soldat impuscat in cap", povesteste cu amaraciune Gabi Horhota. Controlul aeroportului a fost preluat ulterior de catre parasutistii unitatii militare din Buzau, acestia avand o pregatire tehnico-tactica net superioara militarilor in termen care pazisera aeroportul pana la venirea acestora. Totusi dispozitivele militare aflate in perimetrul aeroportului Otopeni au mai avut de furca pana in primele zile ale lunii ianuarie 1990. "Ziua era liniste, puteai sa te plimbi in voie, veneau bucurestenii sa ne aduca mancare. Era bine. Cand se insera incepea sa se traga de peste tot. Nici nu stiu cine tragea. Ba auzeam mitraliera unui TAB rapaind de pe un camp din apropiere, ba se tragea dintr-o liziera aflata in apropiere, ba de dupa un gard. Era o ploaie de gloante permanenta. Intr-una din seri, tatal unui coleg din Bucuresti a venit la Otopeni sa-si vada fiul. A nimerit in ploaia de gloante care persista. A murit ciuruit, iar fiul sau a fost singurul dintre noi care, de Revelion, a plecat in permisie acasa", isi aminteste Gabi Horhota.

Dupa cativa ani de la evenimentele din decembrie 1989, Gabi Horhota s-a reangajat in armata la una din unitatile militare din Iasi. Cu mai bine de doi ani in urma si-a dat demisia pentru a pleca la munca in Italia. Spre surprinderea sa a aflat chiar in ziua demisiei ca unul dintre colegii sai de la unitatea militara din Iasi, subofiterul Gabriel Maxim, care activeaza inca in armata, se afla intr-unul dintre camioanele in care s-a tras. Respectivul a scapat cu o rana usoara si este printre putinii supravetuitori ai acelor momente.

Atat Mihai Strungaru, cat si Gabi Horhota, care au trecut prin clipe de groaza in decembrie 1989, nu au in acest moment certificat de revolutionar. Cel din urma aproape ca si-a pierdut orice interes pentru obtinerea unui astfel de act care i-ar da posibilitatea sa beneficieze de unele drepturi. "Nu ma mai intereseaza nimic legat de acest subiect. Vreau sa uit tot ce s-a intamplat. Cand am vrut sa-mi obtin actele de fost revolutionar mi s-a refuzat acest drept, pretextandu-se faptul ca eram militari si era datoria noastra sa luptam. Ar fi trebuit sa asculte cuvintele ofiterului de contra-informatii si sa-si aminteasca care era datoria noastra. Daca s-ar fi respectat toate ordinele s-ar fi ajuns la o baie de sange. Datoria unui militar este sa asculte ordinele cadrelor superioare nu sa se lase in voia sentimentelor", a afirmat revoltat Gabi Horhota. Mihai Strajeru are o parere asemanatoare: "Aveam doua optiuni in acele momente: sa tragem in civili sau sa nu tragem. Am ales cea din urma varianta. Astazi suntem uitati, dar atunci se striga pe strazi 'Armata e cu noi'. Daca vreau sa-mi fac certificat de revolutionar mi se spune ca am fost militar si era datoria mea sa lupt cu arma in mana. Dar se uita ca fara noi Revolutia ar fi fost un esec".
Bogdan CATANESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2245 (s) | 22 queries | Mysql time :0.096262 (s)