News Flash:

O iesire pe orbita a astronautilor, scurtata de o defectiune tehnica

24 Iulie 2009
570 Vizualizari | 0 Comentarii
O iesire pe orbita a astronautilor scurtata de o defectiune tehnica
A treia din cele cinci iesiri pe orbita ale astronautilor de pe naveta Endeavour s-a terminat mai devreme decat era prevazut, din cauza unei defectiuni tehnice a sistemului de alimentare cu oxigen, care a condus la acumularea dioxidului de carbon in costumul unuia dintre cei doi cosmonauti. AFP informeaza ca aceasta iesire in spatiu s-a incheiat miercuri seara, la ora 20.31 GMT. Ea a durat cinci ore si 59 de minute, cu aproximativ o jumatate de ora mai putin decat era prevazut, a precizat un comentator oficial al postului de televiziune al NASA. Din cauza unei defectiuni a sistemului de absorbtie a dioxidului de carbon - un recipient ce contine hidroxid de litiu - din costumul astronautului Chris Cassidy, responsabilii acestei misiuni spatiale au decis ca aceasta sa se incheie mai devreme decat era prevazut. NASA a subliniat, totodata, ca acest astronaut nu se afla in pericol iminent. El a avut chiar suficient timp pentru a-si aranja uneltele inainte de a se intoarce la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS), impreuna cu colegul sau din aceasta misiune, astronautul Dave Wolf. Decizia de scurtare a acestei iesiri pe orbita a fost luata inainte de ora 20.00 GMT, in timp ce cei doi astronauti demontau si inlocuiau patru baterii ale unei structuri pe care este montata una din cele patru antene solare ale ISS. Astronautii au avut timp sa inlocuiasca doua dintre aceste baterii. Ei vor trebui sa inlocuiasca celelalte doua baterii astazi sau luni, in timpul celei de-a patra sau al celei de-a cincea iesiri pe orbita prevazute in cadrul misiunii. Aceste baterii au un termen de valabilitate de sase ani si jumatate si pot sa se incarce si sa se descarce de peste 38.000 de ori. Misiunea navetei Endeavour este programata sa dureze 16 zile, dintre care 11 la bordul ISS, si are ca obiectiv instalarea ultimelor echipamente tehnice in laboratorul japonez Kibo, ale carui doua module presurizate au fost amplasate, in 2008, alaturi de laboratorul european Columbus. Astronautii trebuie sa instaleze o platforma permanenta de 1,9 tone in interiorul laboratorului Kibo, pe care vor fi efectuate viitoarele experimente in vid. O paleta in care au fost instalate diverse cutii care sunt folosite la experimentele in vid a fost atasata laboratorului Kibo, sambata, si va fi detasata la sfarsitul misiunii, pentru a fi readusa pe Terra, la bordul navetei Endeavour. In afara de misiunea de asamblare si de intretinere tehnica, naveta Endeavour a avut ca scop si aducerea unui nou astronaut la bordul ISS, americanul Tim Kopra urmand sa il inlocuiasca pe japonezul Koichi Wakata, care va trebui, insa, sa astepte inca o luna inainte de revenirea pe Pamant. Naveta Endeavour a fost lansata din Florida pe 15 iulie, avand la bord sapte astronauti, pentru o misiuni de 16 zile. Endeavour s-a conectat cu ISS in cursul zilei de astazi. Acesta este cel de-al 127-lea zbor al unei navete spatiale, al 29-lea pe ISS, al 23-lea pentru Endeavour si al treilea de la inceputul lui 2009. Dupa misiunea Endeavour, NASA va mai avea la dispozitie doar sapte zboruri inainte de retragerea din circulatie a flotei sale spatiale, eveniment prevazut pentru septembrie 2010, care marcheaza sfarsitul acestui program spatial si, totodata, data la care asamblarea ISS va fi finalizata. ISS este un proiect spatial in valoare de 100 de miliarde de dolari, finantat in principal de Statele Unite si la realizarea caruia participa 16 tari. Naveta Endeavour urmeaza sa aterizeze in Florida pe 31 iulie. Discovery va fi urmatoarea naveta ce va fi lansata catre ISS, pe 18 august, la ora 8.25 GMT.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4173 (s) | 22 queries | Mysql time :0.282271 (s)