News Flash:

Socant! A distrus o casa cu TIR-ul, iar mai apoi s-a facut nevazut! Motivul pentru care a disparut soferul este HALUCINANT! FOTO, VIDEO

21 Septembrie 2017
6402 Vizualizari | 1 Comentarii
• Inca o tragedie a fost evitata la milimetru la Iasi • Un barbat aflat la volanul unei autocisterne, din motive inca necunoscute, a pierdut controlul volanului si a intrat intr-o casa in care se aflau doi copii si doi adulti • In urma impactului casa a fost distrusa aproape in totalitate, iar doua persoane au ajuns la spital • Soferul vinovat de producerea accidentului a fugit de la fata locului si a fost cautat de oamenii legii ore in sir

Ieri, in jurul orei 5:00 o familie din Iasi a scapat cu viata ca prin urechile acului. O cisterna de mare tonaj a fost scapata de sub control si a ajuns intr-o casa din satul Vanatori, comuna Popricani. Din fericire, cei care se aflau in locuinta au scapat cu viata, insa in orice moment s-ar fi putut petrece o tragedie.

Familia Ciobanu a fost ieri greu incercata de soarta. Casa pe care cu greu au ridicat-o a fost serios avariata. Acum, in plina toamna, doi copii si doi parinti au ramas pe drumuri. Ei ii multumesc Lui Dumnezeu ca au scapat cu viata, insa au fost daramati de durere cand si-au vazut investitia de o viata pusa la pamant. Elena, o femeie in varsta de 38 de ani, mama a doi copii, putea in orice clipa sa fie zdrobita. Inainte cu cateva secunde ca autocisterna sa intre in casa, femeia iesise pe usa si pleca spre serviciu.

"Eu am plecat din casa, iar cand am ajuns in drum am auzit bubuitura. Nu stiam ce sa fac, in ce parte sa ma duc. In casa erau sotul si copiii. A fost haos, nu pot sa descriu in cuvinte. Sotul a scapat ca prin minune, el dormea in camera in care a intrat masina. Suntem disperati, vine iarna, iar noi am ramas pe drumuri", a declarat Elena Ciobanu.

Soferul a fugit pe camp

Imediat dupa impact, soferul aflat la volanul autocisternei a coborat din cabina si a fugit pe camp. "Eu am auzit bubuiturile si am iesit repede sa vad ce se intampla. Soferul a coborat si a luat-o la fuga. Am strigat dupa el, i-am zis sa vina inapoi ca nu a murit nimeni, dar nu a venit. Doar papucii i-au mai ramas. Descult cred ca a fugit. Cu siguranta el a crezut ca a omorat pe cineva. Nu te puteai astepta la altceva. Casa a fost distrusa, nu mai ai ce face din ea. Oamenii astia au scapat cu viata doar printr-o minune. Peste Paul a cazut un perete, geamuri sparte, lemne...", a spus unul dintre vecini.

Soferul se pare ca avea experienta. Mai multi colegi de-ai lui, angajati la aceeasi firma au spus ca barbatul era un sofer bun si nu isi explica ce s-a intamplat. "Acum bine ca au scapat oamenii astia cu viata. Nu stiu ce s-a intamplat, chiar nu stiu... Poate a adormit sau poate i s-a facut rau. De baut alcool nu cred ca poate fi vorba. Am mai vazut accidente de TIR, dar asa ceva nu am vazut niciodata", a precizat un coleg de-al barbatului.
Din cate au spus colegii barbatului se pare ca lucra pentru firma LaDorna si venea frecvent in zona Iasului pentru a colecta laptele din fermele de profil.

Citeste si : EXCLUSIV BZI! Accident SPECTACULOS inregistrat LIVE in Iasi! Un autoturism s-a rasturnat - VIDEO

Dosar penal pe numele soferului

Familia Ciobanu a ramas acum pe drumuri. Ca sa intre in locuinta, dupa ce TIR-ul a daramat aproape totul au avut nevoie de o scara si au patruns pe geam. Familia spune ca au reusit cu greu sa construiasca aceasta casa si mai au inca de platit rate la banca. "De noua ani ne chinuim sa ridicam casa asta, iar acum s-a dus tot... Am ramas pe drumuri. Ce putem face acum? Soferul a fugit, Dumnezeu stie ce despagubiri o sa primim", a spus Paul Ciobanu, proprietarul casei.

Ieri, in jurul orei 13:00, Paul Ciobanu a inceput sa se simta rau. Barbatul acuza dureri in zona pieptului si la spate, iar sotia acestuia, Elena, a suferit un atac de panica. Vecinii au sunat la 112 si au solicitat ajutorul medicililor. La fata locului a ajuns un echipaj de Terapie Intensiva Mobila de la SMURD si i-a preluat pe cei doi adulti, iar mai apoi i-a transportat la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul spitalului "Sfantul Spiridon" din Iasi. In tot acest timp politistii au deschis un dosar penal pe numele soferului.

"Politistii au intocmit un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si fuga de la locul accidentului, iar cercetarile continua pentru stabilirea intregii situatii de fapt", a precizat Anca Vijiac, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.

Citeste si : EXCLUSIV! Accident GRAV la CET Holboca - FOTO/Live VIDEO

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

Galerie Foto

accident_vanatori_1_

Galerie Video


cisterna vanatori popricani casa elena ciobanu impact fugit sofer tir
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

illy  | #625996
Soferul a suferit un soc, de la bautura. Asta e motivul pentru care a fugit. Desi nu au nimic, pagubitii au fost sfatuiti sa acuze probleme medicale. Un avocat descurcaret va obtine bani frumosi pe chestia asta.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1538 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020544 (s)