News Flash:

Tezele cu subiect unic nu vor mai fi boicotate

6 Mai 2009
905 Vizualizari | 1 Comentarii
Tezele cu subiect unic nu vor mai fi boicotate
• Sindicatele din Educatie vor renunta la greva generala • Profesorii nu vor mai boicota examenele nationale, respectiv teza unica si bacalaureatul

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, si reprezentantii sindicatelor din invatamant au semnat, ieri, un protocol privind rezolvarea revendicarilor, insa decizia finala privind greva generala va fi luata, oficial, astazi, la sedinta comuna a birourilor executive ale celor patru federatii sindicale. Surse sindicale au dezvaluit, pentru NewsIn, ca personalul din educatie nu va face greva, iar protocolul negociat, ieri si luni, cu ministrii Educatiei si Finantelor va fi aprobat in cadrul reuniunii de astazi a birourilor executive ale federatiilor din invatamant. Sindicalistii spun ca, desi sunt nemultumiti de rezultatul negocierilor de la Ministerul Educatiei, nu se va face greva generala si nici nu vor fi boicotate examenele nationale, respectiv teza unica si bacalaureatul. In legatura cu motivele pentru care greva va fi suspendata, parerile sindicalistilor sunt impartite. Unii dintre ei spun ca nu au primit confirmarea angajatilor din sistem pentru continuarea grevei. "Am cerut in teritoriu ca personalul care vrea sa declansam greva sa ne contacteze, insa, pana in prezent, nimeni nu s-a anuntat pentru organizarea protestelor. Pe de alta parte, in protocolul semnat cu Ministerul Educatiei nu ni se rezolva, practic, nici o solicitare legata de salarii, iar oamenii sunt nemultumiti", spune liderul filialei din Prahova a Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Gheorghe Giurumescu. Despre nemultumirea profesorilor vorbeste si profesorul Toma Banuta, lider sindical la Colegiul Traian din Bucuresti. "Eu cred ca profesorii ar fi gata de greva, mai ales profesorii tineri, care nu au de nici unele si au salarii extrem de mici, chiar sub 1.000 de lei. Toata lumea este revoltata de faptul ca Guvernul isi bate joc de noi", spune profesorul Banusa. Pe de alta parte, greva profesorilor va fi suspendata din cauza faptului ca profesorii in prag de pensionare nu sunt hotarati in privinta protestelor si pentru ca nici parintii nu sustin acest demers al sindicatelor. "Profesorii pensionari nu se confrunta cu aceleasi probleme cu ale celor tineri si nu prea sunt dispusi sa faca greva si sa complice lucrurile prin blocarea anului scolar. In plus, nu avem nici sustinerea parintilor, pe care nu ii intereseaza ca muncim pe salarii de mizerie", mai spune profesorul Banuta.
In protocolul semnat cu ministrul Educatiei se mentioneaza ca salariile si sporurile personalului din invatamant vor ramane nemodificate, nu vor fi schimbate nici normele didactice pi nu vor fi disponibilizari, iar asta inclusiv in randul directorilor unitatilor de invatamant. "Tot in protocol, ministerul da asigurari ca, la urmatoarea rectificare bugetara, vor fi suplimentate fondurile pentru cercetare aplicativa. Cat priveste majorarile ce se cuvin, conform legii, personalului din invatamant, s-a precizat ca acestea sunt luate in calcul atat in proiectul legii salarizarii unice, cat si in Ordonanta 151, privind cresterea diferentiata a salariilor din Educatiei, care se afla pe masa Parlamentului", a precizat secretarul general al Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Liviu Pop.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

elev bula!  | #67960
Nu mai procedati ca in Basarabia ! Abia astazi se intalnesc sindicatele si guvernantii pentru a stabili ce fac, daca fac! Voi de ce dezinformati ! Daca vreti sa fiti apreciati, limitati-va la a relata fapte si nu dati interpretari. S`apoi, clasa politica nu prea merita sa aiba liniste atata timp cat o doare`n cot de populatie;nu ar trebui sa uite ca ea exista pentru ca exista populatia si nu invers !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4506 (s) | 22 queries | Mysql time :0.335011 (s)

loading...