News Flash:

Conducerea scolii din Scanteia, reclamata de elevi

4 Octombrie 2001
1392 Vizualizari | 0 Comentarii
Maltratat de director

•Paul Pintilie, elev in clasa a VIII-a, a fost lovit cu palmele peste cap si a primit un sut in fund din partea directorului scolii, Neculai Duca •In urma loviturilor primite, copilul a facut hemoragie si nu mai aude cu urechea stanga, existand pericolul sa surzeasca •"De multe ori s-a intamplat ca domnul director sa le dea palme elevilor si sa-i loveasca", spun colegii victimei •Conducerea Inspectoratului Scolar a declarat ca va lua masurile necesare, in cazul in care cele relatate de elev sunt adevarate
Directorul scolii din Scanteia a batut un elev pentru ca acesta se afla pe holul institutiei.
Pe 20 august, directorul scolii din Scanteia, Neculai Duca, l-a vazut pe Paul Pintilie, care statea de vorba cu elevul de serviciu si, tam-nisam, a inceput sa-i dea cateva palme peste cap, dupa care i-a tras si un sut in fund. Dupa acest incident, copilul s-a dus acasa si i-a spus mamei ce i s-a intamplat, mai ales ca acuza dureri la urechea stanga, cu care, deja, nu mai auzea. Ulterior, baiatul a facut o hemoragie si a fost dus la un control medical, la dispensarul din sat. Din certificatul medico-legal eliberat reiese ca Paul Pintilie a suferit o "hipoacuzie de perceptie bilaterala moderata", la care se adauga si o "otita medie cronica reincalzita cu un grad de hipoacuzie bilaterala". Medicii recomanda o "protezare auditiva". Copilul a fost internat cinci zile in spital, urmand sa i se faca si alte analize. Acesta declara ca, in timp ce incerca sa-i dea explicatii directorului, Neculai Duca i-a mai aplicat cateva lovituri. "Aveam ora de romana care nu se facea. Am iesit din clasa la ora 13.40 ca sa vorbesc cu elevul de serviciu. Inaintea mea au mai iesit cativa colegi care au facut galagie. Directorul, cand a venit, a inceput sa ma bata pe mine. M-a luat de urechi si m-a ridicat in aer. Apoi mi-a dat cateva palme peste urechi. Am incercat sa-i explic de ce ma aflam acolo si, in timpul acesta, mi-a mai dat un sut in fund", ne-a declarat Paul Pintilie.
Din spusele copiilor din scoala reiese ca directorul Neculai Duca nu este la prima abatere de acest gen. "De multe ori s-a intamplat ca domnul director sa le dea palme elevilor si sa-i loveasca", ne-a declarat B.G., una dintre colegele victimei.
Elevul de serviciu, Ionut Cosut, a fost singurul martor al incidentului. "Eram de serviciu pe scoala iar cei de la a VIII-a A aveau ora de romana care se suprapunea in orar cu cea de latina. La un moment dat, a iesit din clasa un elev care facea galagie, iar dupa el a iesit Paul. Directorul l-a vazut doar pe Paul si a inceput sa-l bata, dandu-i palme peste fata, iar la urma un sut puternic in fund", ne-a spus Ionut Cosut.

Parintii copilului nu fac plangere din motive religioase

Inspectorul teritorial Constantin Stoleru a aflat intamplator de acest incident, mai ales ca nu a fost facuta nici o plangere scrisa catre Politie din partea parintilor. Constantin Stoleru i-a cerut directorului o nota explicativa in care acesta sustine ca nu-si aduce aminte de acest incident. Iata ce declara mama baiatului, Lenuta Pintilie: "Baiatul a venit acasa si mi-a spus ca il doare foarte tare urechea si nu mai aude pentru ca l-a batut directorul scolii. In acea seara a facut o hemoragie puternica si l-am dus imediat la dispensar unde s-a constatat ca are timpanul fisurat. Apoi am mers la Iasi". Intrebata fiind de ce nu a depus plangere la Politie, femeia a spus ca nu vrea sa faca rau nimanui. "Nu vrem sa facem plangere din motive crestinesti. Directorul scolii ne-a spus ca va plati proteza auditiva si spitalizarea. Daca nu se va tine de promisiune, voi face plangere", ne-a declarat Lenuta Pintilie. La randul lui, seful Inspectoratului Scolar Judetean, Mihai Dumitriu, a afirmat ca va lua masuri dure daca se va dovedi ca directorul este vinovat. "Pana la ora actuala, nu s-a facut nici o plangere scrisa. Doar am auzit de acest incident. Daca se dovedeste a fi adevarat, directorului Neculai Duca i se va desface imediat contractul de munca", ne-a spus Mihai Dumitriu.
Alina SIRGHIE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1369 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014961 (s)