News Flash:

Sute de minori ingroasa randurile infractorilor

26 Septembrie 2005
1052 Vizualizari | 0 Comentarii
De la inceputul anului, numarul infractiunilor savarsite de minori a crescut mult in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut. Daca anul trecut au fost inregistrate 218 infractiuni, in prima jumatate a acestui an s-au inregistrat 125. Cele mai frecvente infractiuni produse de tinerii sunt cele de furt si talharie, iar pe ultimele locuri se situeaza cele de vatamare corporala, ultraj si violuri. In majoritatea cazurilor, minorii care savarsesc aceste infractiuni provin din familii dezorganizate, iar parintii, chiar daca stiu cu ce se ocupa copiii acestora, nu ii impiedica sa fure, ba mai mult, unii sunt indemnati sa comita fapte antisociale. Parintii tinerilor cunosc foarte bine legile si stiu ca, daca isi trimit copiii la furat sau la cersit, acestia nu pot fi arestati. O statistica efectuata de catre magistratii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi a demonstrat ca pana in luna iunie au fost trimisi in judecata 96 de minori, dintre care 84 sunt cercetati in stare de libertate pentru furt. Totusi, in comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul furturilor inregistrate de tineri a ramas constant. In schimb, in prima jumatate a anului trecut au fost amendati pentru faptele comise 45 de tineri, iar anul acesta numai 37. De asemenea, in 2004 s-au inregistrat mai multe cazuri de vatamare corporala si prostitutie, dar au fost mai putine violuri si ultraje. "Minorii savarsesc in general furturi sau talharii. De obicei ei actioneaza in preajma locurilor neaglomerate, iar victimele lor sunt in special batranii si copiii. Unii dintre ei sunt adusi la Politie cel putin o data pe saptamana, apoi sunt dusi la Parchet, iar magistratii hotarasc sa ii lase sa plece", a declarat Madalin Taranu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie.
Catalina COCOLOS
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2190 (s) | 22 queries | Mysql time :0.075244 (s)