News Flash:

"Daca nu batem Astra este o catastrofa"

21 August 2009
968 Vizualizari | 1 Comentarii
Iesenii asteapta o minune de la Cristi Constantin
• Poli Iasi - Astra Ploiesti, in etapa a patra a Ligii I de fotbal • Meciul se va disputa astazi, de la ora 20.30, pe stadionul Emil Alexandrescu si nu va fi televizat • "Sincer, m-as bucura sa batem Astra si cu un gol marcat de un suporter, numai sa fie gol valabil", a recunoscut antrenorul Petre Grigoras • Astra si-a schimbat antrenorul ieri si pe banca la meciul de astazi va sta italianul Nicolo Napoli


Cu un singur punct in primele trei etape, dar mai ales dupa o infrangere frustranta si neasteptata pe terenul uneia dintre cele mai slabe echipe din Liga I, Unirea Alba Iulia, fotbalistii de la Poli Iasi trebuie sa sparga astazi gheata in noul sezon. Clasati pe locul 17 in ierarhia interna, iesenii intalnesc inca o echipa nou-promovata, Astra Ploiesti, si spera sa poata lua toate cele trei puncte din aceasta partida. Antrenorul Petre Grigoras, care nu a cunoscut inca gustul succesului in meciurile oficiale la Iasi, a recunoscut ieri ca victoria este singura varianta luata in calcul in partida cu Astra Ploiesti, considerand ca orice alt rezultat ar fi catastrofal. "Nu se poate sa nu castigi un meci in patru etape. Orice alt rezultat in afara unei victorii cu Astra ar fi catastrofal! Sincer, m-as bucura sa batem Astra si cu un gol marcat de un suporter, numai sa fie gol valabil. Am inceput conferinta de presa cu rasete, dar asta nu e rasul meu. Am spus dupa meciul cu Timisoara ca partidele cu Alba Iulia si Astra sunt mult mai grele si iata ca am avut dreptate. Am pierdut deja un meci cu o echipa nou-promovata si sper sa nu se mai intample. Am incredere ca jucatorii mei au inteles importanta acestui meci si vom obtine maine (n.r. - vineri) prima victorie din aceasta editie de campionat", a spus Petre Grigoras, care spera ca Iasul sa poata urma exemplul Vasluiului si sa construiasca o echipa care sa poata ajunge in cupele europene.

Credit pentru arbitrii romani

Tehnicianul iesenilor a precizat ca nu-l intereseaza ce modificari au aparut la Astra Ploiesti sau la Comisia Centrala de Arbitri (CCA): "Nu ma intereseaza pe mine ca Astra a schimbat antrenorul. E problema lor. Degeaba stim totul despre adversar si ca acesta joaca mai slab, daca noi nu suntem in stare sa ne concentram asupra jocului nostru. Despre schimbarile de la CCA, iar nu vreau sa vorbesc. Suntem oameni si toti facem greseli. Important este ca acele greseli facute de arbitri sa nu fie numai intr-o directie. Arbitrajul a ajuns sperietoarea fotbalului romanesc si nu e normal sa fie asa! Eu am in continuare incredere in arbitrajul romanesc, desi in trecut am avut si eu unele altercatii cu arbitrii romani. Acum m-am mai linistit. Arbitri straini vreau sa am doar daca vom ajunge sa jucam in cupele europene. Atat!" Si presedintele Sorin Boca este convins ca Poli trebuie sa ia toate cele trei puncte in meciul de astazi pentru a aborda mai linistita urmatoarele partide. "Am trecut cu greu peste supararea cauzata de infrangerea de la Alba Iulia, dar asta este. Am dominat aproape tot jocul si totusi nu am luat nici un punct. Tocmai de aceea, partida de maine este foarte importanta pentru noi si jucatorii nostri sunt obligati sa ia toate cele trei puncte puse in joc. Astra nu a reusit pana acum sa inscrie vreun gol, dar nici nu a primit foarte multe. Nu va fi un meci usor, dar noi trebuie sa castigam acest meci", a declarat Sorin Boca, anuntand ca nu a finalizat inca tratativele cu Frunza si Croitoru. Cei doi au insa sanse mici de a continua la formatia din Copou.



Debuteaza Balde

Antrenorul Petre Grigoras nu poate conta pentru acest joc pe Munteanu, suspendat dupa eliminarea de la Alba Iulia, si pe Nuno Viveiros, care este accidentat. In schimb, Vlad Bujor va forta astazi si va fi titular, la fel ca si Ibraima Balde, un atacant care va debuta in tricoul Politehnicii. Fotbalistii ieseni au intrat de miercuri seara in cantonament, au efectuat ieri seara un antrenament usor si au programata si astazi dimineata o miscare de dezmortire. Petre Grigoras ar putea incepe jocul cu urmatoarea formula: Branet - Buta, Ilie, Straton, Costache - Bratu, Milea, Ignatov - Bujor, Balde, Cristi Constantin. De partea cealalta, ploiestenii vor veni cu un nou antrenor pe banca tehnica, in persoana lui Nicolo Napoli, italian care a fost in discutii si cu Poli in vara. Napoli l-a inlocuit pe banca tehnica pe Ion Moldovan, care a fost demis dupa primele trei meciuri ale echipei sale. "Napoli este de astazi antrenorul echipei noastre. A semnat un contract pe un an, cu posibilitate de prelungire pe inca un an. Maine va sta pe banca echipei la Iasi. Cu echipa s-au deplasat secunzii lui Moldovan, Emil Ursu si Gheorghe Nitu, urmand ca Napoli sa-si aleaga colaboratorii dupa meciul din Moldova", a declarat ofiterul de presa al clubului, Marian Dima. Prahovenii au venit la Iasi de ieri si au efectuat o sedinta de pregatire pe Stadionul Tineretului. Napoli nu va putea conta pe V. Sandu, accidentat, si pe Alexe, suspendat. Astra ar putea alinia la Iasi urmatorul unsprezece: Cr. Munteanu - Mihalache, Rohat, Oprsal, Craciun - Stratila, Takayuki, V. Gheorghe, Stan - Paun, Liviu Ganea. Jocul dintre Poli Iasi si Astra Ploiesti se va disputa astazi, de la ora 20.30, si va fi arbitrat de brasoveanul Robert Dumitru, asistat de vasluienii Dumitru Hulubei si Mihai Artene.



debuteaza balde
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

cristi  | #77954
Uffffffffffffffff, iar il baga pe Branet????,Plesca inspira mai multa incredere si siguranta, dar ce putem noi sa facem?? ca doar nu sintem Dinamovisti, sa dea domnul sa fie bine , Hai Poli, succes.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1574 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015297 (s)

loading...