News Flash:

Hot impuscat

30 Octombrie 2001
1204 Vizualizari | 0 Comentarii
Subofiterul Constantin Sofian a tras trei focuri de arma pentru a prinde pe unul dintre spargatorii de masini •Un glont a nimerit in fundul unuia dintre hoti •Doi dintre acestia au fost retinuti, cel de-al treilea fiind dat in urmarire •Infractorii reusisera sa sustraga o geanta in care se aflau bunuri estimate la 20 de milioane de lei •Capitanul Ion Scripniciuc afirma ca politistii ieseni vor face intotdeauna uz de arma in situatii asemanatoare •Procurorii militari il ancheteaza pe subofiterul care a folosit pistolul

In zona Podu Ros au rasunat ieri trei focuri de arma, in jurul orei 13. Aflati intr-o misiune de panda, plutonierii Constantin Sofian si Petrica Costei au observat trei indivizi care isi faceau de lucru langa o masina. Infractorii au deschis cu chei potrivite portiera unei Dacii si de pe bancheta din spate au furat o geanta. In momentul in care au vrut sa paraseasca locul, subofiterii au incercat sa-i prinda. Fara sa tina cont de somatiile politistilor, hotii au incercat sa scape cu fuga, fiecare luand-o intr-o alta directie. Unul dintre ei, Fanica Munteanu (23 de ani), a fost retinut in cateva secunde. Vazand ca infractorii le scapa, plutonierul Constantin Sofian a decis sa foloseasca armamentul din dotare. "Subofiterul a tras doua focuri in aer, dupa care unul la nivelul picioarelor", ne-a declarat capitanul Ion Scripniciuc, adjunctul sefului Politiei Municipiului.

Plutonierul Sofian va fi audiat de procurorii militari

Un glont tras de subofiterul Sofian a nimerit fundul lui Ion Enache, unul dintre infractori. Ranitul a fost transportat la Spitalul de Urgente, unde medicii l-au operat. Dupa ce i s-a facut si o radiografie, Ion Enache a fost internat, fiind pazit de politisti. "Cei trei hoti au reusit sa fure o geanta apartinand lui Ionut Manaila, din Focsani, in care se aflau bunuri personale in valoare de 20 de milioane de lei", ne-a spus capitanul Ion Scripniciuc.
Acesta a sustinut ca politistii ieseni vor face totdeauna uz de arma in situatii asemanatoare. Cazul subofiterului Sofian, care a folosit armamentul din dotare, va fi cercetat si de procurorii militari, ce vor decide daca a fost sau nu incalcata legislatia in vigoare. "Actiunea celor doi politisti o consideram regulamentara, conform legislatiei in vigoare si in concordanta cu situatia de pe teren", a precizat adjunctul sefului Politiei Municipiului. Pana la identificarea celui de-al treilea hot, Fanica Munteanu si Ion Enache sunt cercetati sub acuzatia de furt calificat, pentru care risca o pedeapsa de pana la 15 ani inchisoare.
Vasile MIRON
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1560 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015443 (s)

loading...