News Flash:

Adrian Ilie spune ca i s-a propus sa devina managerul clubului Pandurii

28 August 2008
551 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul manager stelist Adi Ilie a afirmat, ieri, ca i s-a propus preluarea functiei de manager al clubului Pandurii Targu Jiu si a precizat ca se gandeste la aceasta oferta, dar deocamdata nu se pune problema sa o accepte. Aflat la Targu Jiu de luni, cand a asistat la meciul cu FC Arges, Ilie a fost prezent azi la o serie de discutii cu conducerea clubului si cu antrenorul Eugen Neagoe, fiind insotit de doi jucatori, un atacant si un mijlocas din Brazilia, pe care i-a propus tehnicianului de la Pandurii. Adi Ilie a precizat ca este in Targu Jiu cu probleme legate de transferul unor jucatori, dar inca nu a ajuns la un acord cu conducerea clubului in acest sens.

Fostul manager al Stelei a precizat ca nu este adevarat zvonul ca ar fi acceptat sa fie noul manager al echipei Pandurii, dar studiaza aceasta posibilitate pentru viitor: "Sunt aici cu probleme legate de transferul unor jucatori, dar am venit si pentru unele probleme personale. Mi s-a propus sa vin la Pandurii, dar deocamdata nu sunt aici pentru asta. Am alte probleme de rezolvat si deocamdata nu pot sa accept. Dar o sa ma mai gandesc si poate pe viitor va fi posibil". Ilie este legat de judetul Gorj prin faptul ca a crescut la Motru, acolo unde s-a nascut mama sa si unde locuiesc bunicii. Aflat in concediu in afara tarii, presedintele Marin Condescu a recunoscut ca i-a propus lui Adrian Ilie o functie in conducerea clubului chiar dupa promovarea in Liga I si in fiecare an dupa aceea, dar niciodata nu a primit un raspuns pozitiv. "Pe Adrian Ilie oricine l-ar vrea ca manager, dar noi am mai discutat problema aceasta cu el si atunci cand am promovat, si acum trei ani si chiar anul acesta, dar nu a fost dispus sa vina. Normal ca noi l-am dori langa echipa, dar este destul de greu sa-l convingem sa accepte. Numai de el depinde daca va dori sa vina la Pandurii, pentru ca din partea noastra e primit cu bratele deschise", a precizat Condescu. Ilie a demisionat, la inceputul lunii iulie, din functia de manager sportiv al FC Steaua, post in care a fost numit in iunie 2007.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1539 (s) | 24 queries | Mysql time :0.039317 (s)