News Flash:

Povestea celui mai titrat clarinetist

1 Noiembrie 1999
1785 Vizualizari | 0 Comentarii
•Baiatul fierarului din Borosesti a ajuns cel mai bun instrumentist fara a avea studii de specialitate

50 de ani de activitate artistica, o viata de om pentru unul dintre cei mai valorosi clarinetisti din tara, Ludovic Vagner. Evolutia sa muzicala este strins legata de cea a orchestrei simfonice a Filarmonicii "Moldova" din Iasi.

- Dupa nume, sinteti de origine germana.
- Habar nu am. Stiu doar ca m-am nascut in satul Borosesti din comuna Scinteia, ca sintem doisprezece frati imprastiati in toata tara. De persoana celui de al doisprezecelea frate, de fapt o sora, Mihaela, se leaga si evenimentul ca a fost botezata in numele regelui Mihai. Asa era pe atunci: al doisprezecelea copil dintr-o familie era botezat in numele regelui. La botez au fost prefectul Bucurestiului, precum si toti preotii din plasa Negresti. Unii dintre noi au numele de familie Wagner (ca si tata), iar altii - Vagner. Am avut multe de suferit din cauza acestui nume in perioada razboiului si dupa aceea chiar. Mi-amintesc ca atunci cind in timpul razboiului comandamentul rus era in casa noastra, ne numeam "Vasilescu"; cind veneau nemtii, eram "Vagner". Tata spunea ca s-a nascut in Canada, bunicii de pe mama erau polonezi. Nu am gasit niciodata acte care sa prezinte arborele genealogic al familiei. Chiar daca tata era fierar de elita si mama croitoreasa, erau oameni educati si aveau voci foarte frumoase. De la ei mi se trage pasiunea pentru muzica.

Profesorul Vasile Dumitriu i-a cedat locul din orchestra Teatrului National pentru a-si putea plati taxele scolare

- Cum ati ajuns clarinetist?
- Intii sa va spun ca aveam doi frati gemeni care mergeau la scoala; ma duceam si eu cu ei si, astfel, m-am trezit ca la virsta de CINCI ani trecusem in clasa a II-a. Invatatoarea mea, dna Olga Trofin, i-a spus tatalui meu ca am un talent deosebit la muzica si ar fi pacat sa nu urmez o scoala de specialitate. Asa am ajuns la Vaslui, la un concurs de admitere pentru scoala de muzica. Din 17 candidati din plasa Negresti numai doi au reusit: o fata care s-a dus la scoala de balet din Cluj si eu pentru scoala de muzica din Iasi. In ziua de 2 octombrie 1949 (iata, s-au implinit 50 de ani), am inceput scoala. Eu voiam sa fac vioara dar profesorul meu, Vasile Dumitriu, mi-a recomandat sa fac clarinet. Pentru ca eram prea mic si cu directoarea scolii nu se putea glumi, ca respecta regulamentul, profesorul mi-a falsificat actele. Trei ani am studiat clarinetul, instrument de care m-am indragostit pentru totdeauna. Dupa acesti trei ani, tata ne-a spus noua, baietilor: "Nu mai pot face fata taxelor scolare (va dati seama ca eram multi la scoala) asa ca voi, baietii, descurcati-va singuri.
- Ati abandonat scoala la 12 ani?
- Nu am avut incotro, caci administratorul nu ma mai primea nici la cantina "pentru ca taica-tu nu a dat bani pentru scoala". Si atunci, profesorul meu care mi-a fost ca un tata, mi-a dat locul lui in orchestra Teatrului National. Cred ca stiti ca in repertoriul Nationalului iesean erau citeva piese la care existau si partituri muzicale: Baba Hirca, Chiritele... Nu era cine stie ce dar, oricum, puteam sa supravietuiesc. Salvarea mea a venit de la un unchi din Bucuresti. Cind a fost la noi acasa, l-am rugat sa ma ia cu el la Bucuresti. Aveam acolo un frate care dirija orchestra de muzica populara sub pseudonimul Radu Voinescu (cred ca ati auzit de el) si speram sa ma ajute. Unchiul m-a luat la Bucuresti si intimplarea face ca in septembrie 1952 sa se iveasca un post in orchestra teatrului de estrada. Am reusit la concurs. Cei de acolo nu au putut sa ma tina prea mult pentru ca nu aveam nici buletin si mereu trebuia sa ma ascunda in ultimul rind.

Concursul pentru ocuparea postului de clarinetist la Filarmonica ieseana l-a dat la virsta de 13 ani

- Formidabil! La nici 13 ani v-ati confruntat cu viata; practic nici n-ati avut copilarie. Din cite am inteles, la Bucuresti aveati un cistig bun. De ce nu ati ramas acolo?
- In primul rind, nu mai puteam suporta sa stau ascuns ca nu aveam buletin. In al doilea rind, profesorul meu de la Iasi, Vasile Dumitriu, il anuntase pe tata ca la Filarmonica "Moldova" a fost scos la concurs un post de clarinetist. Simtindu-ma, totusi, printre straini, m-am intors la Iasi si la 19 februarie m-am prezentat la concurs. Eram sapte candidati, dintre care doi absolventi de Conservator. Pe atunci candidatii cintau dupa o perdea, ca juriul sa nu fie influentat. Presedinte al comisiei era regretatul compozitor, dirijor si director al filarmonicii, Achim Stoia. Am fost admis si iata-ma membru al acestei reputate orchestre simfonice.
- Inainte de a ma intilni cu dv., am aflat ca sinteti unul dintre cei mai vechi membri ai orchestrei simfonice, ca sinteti singurul cu toate treptele posibile luate, ca aveti renumele de cel mai bun clarinetist si ca toti marii dirijori aflati la pupitrul simfonicului iesean v-au apreciat in mod deosebit.
- Va multumesc pentru aceste cuvinte. Intr-adevar, am avut bucuria de a cinta sub bagheta unor ilustri dirijori precum Sergiu Celibidache, Achim Stoia, Theodor Avithal, George Vintila si Ion Baciu. Vreau sa va spun ca atita vreme cit regretatul Ion Baciu a fost dirijorul orchestrei, aceasta ajunsese sa fie apreciata ca una dintre cele mai bune din Europa. Iasul muzical ii datoreaza foarte mult.
- Cum demonstrati aceasta afirmatie?
- Cu el am fost in turnee de durata (si cite o luna) in Canada, SUA si in tarile nordice. Peste tot am avut un succes urias. Ii innebunea pe toti.
- Cred ca in aceste turnee vi s-au facut propuneri de a ramine intr-o tara sau alta. De ce, de fiecare data, v-ati intors?
- Am avut foarte multe propuneri. De exemplu, cunoscutul dirijor Berger mi-a propus in 1975 sa ramin in Germania. N-am vrut. Ma tragea ceva acasa.

La cei 60 de ani, Ludovic Vagner are 50 de ani de activitate artistica

- Sinteti la o virsta la care ramineti cel mai bun clarinetist al orchestrei simfonice a Filarmonicii "Moldova". De fapt, ma mira mai mult virsta dv. de instrumentist (probabil ca sinteti un caz rarisim in zilele noastre) cind, la 60 de ani, aveti 50 de ani de cariera! Va calca cineva pe urme?
- Am doi copii: Iulia este violonista in orchestra noastra, iar Daniel studiaza viola la Conservatorul din Paris. Ca sa ajunga acolo, a fost nevoit sa participe la un concurs impreuna cu 131 de candidati din intrega lume, pe 10 locuri. El a reusit al patrulea! Din cei 60 de nepoti si stranepoti (doi sint de la copiii mei), nu mai am urmasi in ale pasiunii.
- V-ati reprosat vreodata faptul ca nu aveti studii superioare? V-ati simtit complexat fata de colegii care au conservatorul?
- Niciodata. Ma consider un autodidact si ii ignoram pe toti cei care se faleau ca au conservatorul. Poate ca ei au dus o viata mai usoara si nu au avut un instrument al lor la virsta de 58 de ani ca mine. Abia acum doi ani am reusit sa-mi cumpar un clarinet din Germania. Sint foarte fericit ca am doi copii minunati si ca pot sa-mi continui activitatea in meseria care ma pasioneaza de-o viata.
A consemnat Magda OLTEANU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1430 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021172 (s)

loading...