News Flash:

Trei zile de petrecere si scandal

6 Iulie 2009
1225 Vizualizari | 2 Comentarii
Grigore Craciunescu
• Timp de trei zile, pascanenii au sarbatorit Zilele Municipiului • Nu au lipsit din program micii, berea, concertele si multa, multa aglomeratie • Guvernul Romaniei a fost reprezentat la aceasta editie de ministrul Culturii, Theodor Paleologu, si de secretarii de stat Dan Carlan si Constantin Axinia • Un avocat din Pascani a facut o plangere penala impotriva organizatorilor editiei din acest an a Zilelor Municipiului

Sarbatoare la Pascani. A patra editie a Zilelor Municipiului s-a incheiat ieri seara cu un superb foc de artificii. Timp de trei zile, pascanenii au sarbatorit cu mici, bere si concerte. Guvernul Romaniei a fost reprezentat la aceasta editie de ministrul Culturii, Theodor Paleologu, si de secretarii de stat Dan Carlan si Constantin Axinia. Cel care a dat startul petrecerii a fost primarul Grigore Craciunescu. "Ma bucur sa fiu astazi alaturi de dumneavoastra, pentru mine e ceva special sa calc pe plaiurile Cantacuzine. Va felicit pentru acest program", a inceput discursul Theodor Paleologu. Alaturi de oficialitatile pascanene, au luat parte la eveniment si fostul primar al municipiului, Neculai Ratoi, senatorul Florin Constantinescu, secretarii de stat Dan Carlan si Constantin Axinia, Camelia Gavrila, fostul sef inspector general al ISJ, dar si cativa parlamentari din Iasi. Tot in cadrul evenimentului, primarul Grigore Craciunescu le-a inmanat titlul de cetateni de onoare ai municipiului Pascani dr. Aurelian Garbovat si dr. Gheorghe Urlea. Nici de aceasta data, micile dispute intre deputatul Neculai Ratoi si actualul primar al Pascaniului nu au lipsit, dar dupa cateva replici dure, in cele din urma cei doi si-au dat mana, afirmand ca vor colabora in vederea dezvoltarii orasului Pascani.

Mici, bere si mult fum

Dupa festivitatea de deschidere, tinerii si nu numai au luat cu asalt strada Stefan Cel Mare, locul central al sarbatorilor de Zilele Municipiului. Astfel, zilnic, pascanenii au dat un tur de standuri, unde au mancat mici si au baut bere pe saturate. Incepand de vineri si pana duminica noaptea tarziu, pascanenii au consumat aproximativ 60 mii litri de bere si au mancat aproximativ 100 de mii de mititei. In afara de mici si bere, pascanenii au putut sa aleaga si din programul diversificat al evenimentului. Pasionatii de pictura au participat la mai multe expozitii care au avut loc in incinta noului sediu administrativ. Nici concursurile nu au lipsit din cadrul celei de-a patra editii a Zilelor Municipiului. Pe stadionul municipal FCM-CFR s-a desfasurat un concurs de maiestrie cu bicicleta. Un alt concurs a fost organizat la Biblioteca Municipala. Aici, copiii s-au intrecut la sah. De asemenea, in fiecare seara, pascanenii au avut parte de concerte atat de muzica populara, cat si usoara. Chiar daca la Zilele Municipiului Pascani au participat mai multe trupe de muzica, cele mai apreciate au fost Fly Project, Hara si Akcent. Aprecierea fanilor s-a vazut in aplauzele lungi la adresa acestor formatii. De asemenea, pe langa cele trei formatii, au mai urcat pe scena Simona Nae, Nelu Vlad, Romica Ifrim, Sonia, Blaxy Girls, Bandidos, Vasilica Tataru, Cristi Nastase si Benone Sinulescu. Finalul Zilelor Municipiului a fost la inaltimea asteptarilor. Ca si anul trecut, pascanenii au asistat la un frumos foc de artificii. Pentru organizarea acestui eveniment, Primaria Pascani a cheltuit in jur de 35 de mii Euro. De altfel, doar pentru aducerea artistilor s-au cheltuit in jur de 20 de mii de Euro. "Eu sunt multumit atat de program, cat si de modul de desfasurare a evenimentului. Nu a fost ca anul trecut, dar trebuie sa intelegem ca atunci a fost an electoral si nici nu era criza financiara. Pentru bugetul pe care l-am avut la dispozitie, cred ca ne-am descurcat foarte bine", a spus viceprimarul Ioan Ionita.



Plangere penala

Editia din acest an a Zilelor Municipiului nu a insemnat insa doar mici si distractie. Din cauza ca o parte dintr-un carusel a fost amplasat foarte aproape de ferestrele pascanenilor, un avocat a depus plangere penala impotriva organizatorilor din Primaria Pascani. "Am vorbit cu ei, le-am explicat ca este inacceptabila amplasarea acestor masini pentru distractie chiar sub ferestrele locuintelor noastre, insa reprezentantii Primariei Pascani au dat dovada de nepasare si aroganta. Puteau sa le amplaseze pe celalalt sens al strazii, unde nu sunt blocuri cu locuinte. Am facut o sesizare la Politia Pascani si voi depune o plangere penala pentru abuz in serviciu impotriva responsabililor de aceasta situatie", a precizat avocatul Adrian Zamosteanu. Nici senatorul Florin Constantinescu nu s-a aratat prea incantat de locatia aleasa de primarie. "Parerea mea este ca locatia nu a fost asa de buna", a declarat Florin Constantinescu, senator din partea PSD. Nemultumiti de zgomot au fost si locatarii blocurilor unde se afla si sediul Serviciului Finante Publice Locale. "Cine a ales acest loc cred ca nu s-a gandit bine. Locul este prea stramt, cel putin aici in fata Serviciului Finante Publice. Nu mai zic ca cei care sunt cu caruselul sunt lipiti practic de bloc. Va dati seama ca vecinilor nu le prea convine acest lucru. Au venit la mine multi vecini nemultumiti. Le dau dreptate, pentru ca au si motiv", a declarat Mihai Bodoasca, seful Serviciului Finante Publice Locale.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

plangere penala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Anonim  | #73426
Si a participat si primul liberal al tarii? Vasile Gaboran? primul medic veterinar al tarii frimul fermier si primul bilbiit al tarii ? Acelasi Vasile Gboran?
ANA  | #73427
CE?????
A FOST CEA MAI NASPA EDITIE A ZILELOR PASCANIULUI DE CAND S-A INVENTAT IDEEA ASTA!!!!! O MARE TAMPENIE,INTERESE POLITICE SI MULTA TIGANEALA.PROSTIME...CAT INCAPE.
UNDE S-A MAI VAZUT BUBUIALA LANGA DOUA SPITALE??????
PLUS CA S-A BLOCAT INTRAREA SALVARILOR IN SPITAL!!!!
SA IL IA DRACU PE CRACIUNESCU SI PE TOTI POLITICIENII.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4445 (s) | 22 queries | Mysql time :0.325539 (s)