News Flash:

Cel mai slab tur de campionat pentru Poli

24 Decembrie 2007
1020 Vizualizari | 1 Comentarii
Cel mai slab tur de campionat pentru Poli
• Poli incheie anul cu numai 19 puncte, cu doar unul mai mult decat echipa de pe locul 15, UT din Arad, si cu un pasiv de minus 11 in clasamentul adevarului • "Noi speram sa rezistam in prima liga, acesta este primul gand al nostru, dar totusi vrem sa terminam in jurul locurilor 9 - 10 si sa ne indepartam cat mai mult de zona retrogradarii. Pentru aceasta trebuie totusi sa ne intarim considerabil, pentru ca toate echipele din prima liga fac acest lucru in aceasta perioada", a declarat Sorin Boca, presedintele gruparii Politehnica Iasi • Conducerea echipei incearca in primul rand clarificarea situatiei atacantilor din lot, pentru a nu se trezi in retur fara un atacant de valoare, care sa poata penetra portile adverse, tinand cont de faptul ca Martin Cernoch a incheiat contractul cu clubul, iar Bilba tergiverseaza semnarea unui nou contract in speranta plecarii la un club din capitala • In ciuda pozitionarii slabe a echipei in clasament, antrenorul Ionut Popa nu se gandeste sa paraseasca clubul, stiind ca nu poate fi demis decat daca clubul ii plateste o suma destul de mare de bani


Echipa de fotbal Politehnica Iasi a avut cel mai slab tur de campionat de la revenirea in Divizia A, un inceput de sezon plin de framantari si de scandaluri interne, care a culminat cu ocuparea pozitiei a 14-a dupa 19 meciuri disputate. Poli incheie anul cu numai 19 puncte, cu doar unul mai mult decat echipa de pe locul 15, UT din Arad, si cu un pasiv de minus 11 in clasamentul adevarului. Conducerea echipei din dealul Copoului spera insa ca la finalul campionatului Poli sa ocupe un loc in imediata apropiere a primei jumatati a clasamentului. "Noi speram sa rezistam in prima liga, acesta este primul gand al nostru, dar totusi vrem sa terminam in jurul locurilor 9 - 10 si sa ne indepartam cat mai mult de zona retrogradarii. Pentru aceasta trebuie totusi sa ne intarim considerabil, pentru ca toate echipele din prima liga fac acest lucru in aceasta perioada. Vrem sa aducem vreo 3 - 4 jucatori care sa joace eventual titulari. Vor veni jucatori in probe si din tara si din strainatate, pe care antrenorul sa-i poata vedea la jocurile amicale de anul viitor", a declarat Sorin Boca, presedintele gruparii Politehnica Iasi. Conducerea echipei incearca in primul rand clarificarea situatiei atacantilor din lot, pentru a nu se trezi in retur fara un atacant de valoare, care sa poata penetra portile adverse. Astfel, cea mai problematica situatie este a atacantului ceh Martin Cernoch, care si-a incheiat contractul cu Poli la sfarsitul turului. Acesta a promis ca va da un raspuns la venirea din vacanta. "El a terminat contractul cu noi, iar sansele ca acesta sa ramana sunt de 50 la suta. Noi am purtat mai multe discutii cu el si speram ca atunci cand se va reuni lotul, pe 8 ianuarie, sa semneze prelungirea contractului. Acesta a spus ca ne va da un raspuns cand se va intoarce. Din cate stiu eu, acesta nu are oferte din alta parte. El a pus mai multe conditii, vom vedea ce se va intampla dupa vacanta", a precizat Sorin Boca, presedintele gruparii iesene. Nici Ionut Bilba nu are un viitor prea sigur la gruparea din Copou dupa ce acesta tergiverseaza de mai multa vreme semnarea unui nou contract. Atacantul, care este golgeterul echipei in ultimele sezoane, a pus mai multe conditii pentru a ramane la Poli, una dintre acestea fiind stabilitatea financiara. Totusi, atacantul atat de pretuit de profesorul Ionut Popa, care a declarat dupa ultima partida de la Craiova ca daca era in teren marca vreo 7 - 8 goluri, nu este pe primul loc in preferintele suporterilor. Prima pozitie intr-un sondaj realizat de site-ul oficial al clubului o ocupa portarul Cristian Branet, cu 59 la suta din voturi, urmat de Romulus Miclea, cu 18 la suta. Bilba se situeaza pe pozitia a treia, cu doar 7 la suta din voturi.

Pregatire in tara

Conducerea clubului a hotarat ca pregatirea de iarna a echipei sa se desfasoare in tara, pentru ca jucatorii sa se acomodeze mai bine cu terenurile desfundate din Divizia A. Programul complet de pregatire este urmatorul, 8 ianuarie 2008 - reunirea lotului, 8 ianuarie - 13 ianuarie, acomodarea la efort, 15 ianuarie - 25 ianuarie, pregatire in regim de efort maxim intr-o locatie nestabilita inca, care va fi aleasa dintre Brasov, Baile Felix, Vatra Dornei sau Campulung Moldovenesc, 28 ianuarie - 16 februarie, jocuri de verificare la Iasi si 18 februarie - 22 februarie, pregatirea meciului cu Steaua. In privinta primului meci din anul 2008, cel cu Steaua, conducerea spera intr-o revansa dupa infrangerea din tur cu scorul de 1 - 0. In acea partida, jucatorii ieseni au reusit sa faca un meci foarte bun, fiind invinsi in urma unui sut norocos al tanarului Eric Bicfalvi. "Noi abordam orice meci cu gandul de a-l castiga, dar va fi foarte greu, mai ales in compania Stelei. Am vazut ca au declarat ca se vor intari foarte mult in perioada de iarna, ca vor pleca vreo 7 - 8 jucatori, dar Steaua ramane Steaua. Speram sa se joace pe iarba, sa fie terenul in stare buna ca sa avem sanse mai mari de reusita", a adaugat Sorin Boca. Dupa meciul de pe teren propriu cu Steaua, jucatorii ieseni vor da piept cu una din contracandidatele la evitarea retrogradarii, Gloria Buzau. Programul complet al returului arata astfel, Poli Iasi - Steaua Bucuresti (in tur 0 - 1), Gloria Buzau - Poli Iasi (0 - 3), Poli Iasi - Ceahlaul Piatra Neamt (0 - 1), Farul Constanta - Poli Iasi (1 - 1), Dinamo Bucuresti - Poli Iasi (5 - 2), Poli Iasi - CFR 1907 Cluj Napoca (1 - 2), Pandurii Targu Jiu - Poli Iasi (0 - 1), Poli Iasi - Unirea Urziceni (0 - 1), Rapid Bucuresti - Poli Iasi (2 - 0), Poli Iasi - UTA Arad (0 - 0), FC Vaslui - Poli Iasi (1 - 0), Poli Iasi - Dacia Mioveni (1 - 2), Gloria Bistrita - Poli Iasi (0 - 2), Poli Iasi - Universitatea Cluj (1 - 1) si Otelul Galati - Poli Iasi (2 - 2).



Inca sunt probleme cu banii

Conducerea clubului nu a reusit inca sa rezolve problemele financiare pe care le are. Astfel, cel mai probabil clubul va intra in noul an cu datorii. Clubul de fotbal Politehnica Iasi are de achitat datorii de aproape 30 de miliarde lei (3 milioane RON) pentru a putea incheia anul in regula din punct de vedere financiar. Conducerea clubului a primit asigurari ca datoriile cu deplasarile, penalitatile sau impozitele neplatite vor fi achitate de catre finantatori pana in data de 21 decembrie, lucru care inca nu s-a intamplat. Daca datoriile clubului la stat sunt destul de mari, cele catre jucatori nu sunt prea mari, acestia primind marea majoritate a banilor inainte de plecarea in vacanta. In schimb, acestia au ramas fara prime speciale de sarbatori, acest lucru intamplandu-se si din cauza faptului ca pozitia in clasament a echipei la finalul anului a tinut suporterii departe de stadion. Nici echipa a doua a clubului, Poli II Iasi, nu sta mai bine in a treia liga valorica a tarii. Acestia ocupa locul 10 cu doar 21 de puncte, la 26 de puncte de ocupanta primului loc, Cetate Suceava.



Popa, de neclintit

In ciuda pozitionarii slabe a echipei in clasament, antrenorul Ionut Popa nu se gandeste sa paraseasca clubul. Acesta a precizat faptul ca diriguitoirii clubului nu pot sa-l dea afara intrucat ar trebui sa-i plateasca o suma foarte mare de bani. "Mai am sase luni de contract cu Iasul si sunt convins ca nu ma da nimeni afara. Este o clauza de reziliere care ii obliga sa-mi plateasca o suma uriasa, pe care nimeni nu-si poate permite sa o achite. Chiar as vrea sa fiu demis, deoarece as ajunge un om bogat si apoi voi putea sa ma uit la televizor si la meciuri, sa stau pe Internet", a spus Ionut Popa. Intre timp, unul dintre actionarii Politehnicii, Ion Zapodeanu, a anuntat ca echipa din Copou intentioneaza sa-l achizitioneze de la Steaua Bucuresti, pe atacantul Adrian Neaga (28 de ani) si pe mijlocasul Vasilica Cristocea.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

FLORIN/SPANIA  | #26377
IONUT POPA ESTE SI UN OM DE CARACTER,NU NUMAI UN F. BUN ANTRENOR,CU EL LA ECHIPA NE SIMTIM IN SIGURANTA,POLI VA FACE O FIGURA FRUMOASA IN RETUR,CU CODITIA SA FIE ADUSI JUCATORI TINERI SI DE VIITOR,NU PLAFONATI DE LA ALTE ECHIPE [NEAGA],FIIND UNUL DINTRE EI
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1700 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020049 (s)

loading...