News Flash:

La un an de la moartea lui Lucian Rostas, o demisie, nici un verdict dat de instanta

21 August 2009
895 Vizualizari | 0 Comentarii
La un an de la moartea lui Lucian Rostas, copilul de patru ani maltratat de asistenta maternala din Bistrita care il avea in grija, instantele care judeca acest caz nu au dat nici o sentinta, seful DGASPC, Marin Rus, fiind singurul care a demisionat, si asta pentru ca nu a mai avut sprijin politic. Asistenta maternala Marcela Fagarasan din Bistrita, care avea in grija doi copii, a fost retinuta de politisti in seara de 20 august 2008, dupa ce s-a dovedit ca unul dintre micuti a murit in urma unor rele tratamente pe care i le-a aplicat. Initial, femeia a declarat ca Lucian Rostas, baiatul in varsta de patru ani, de etnie rroma, a murit fiindca era bolnav, dar medicii au gasit pe corpul lui urme de arsuri de tigara, urechea taiata si organele genitale sectionate cu foarfeca. A doua zi, Marcela Fagarasan a fost arestata sub acuzatia de omor deosebit de grav, iar in faza preliminara a anchetei femeia le-a declarat procurorilor ca l-a maltratat pe Lucian Rostas deoarece fiica ei naturala, de 19 ani, avea o relatie de concubinaj cu un rrom, ceea ce i-a creat o stare puternica de nervozitate. Daca s-ar fi mentinut incadrarea faptei ca omor deosebit de grav, Fagarasan ar fi riscat inchisoarea pe viata. Ulterior, insa, procurorul de caz a decis schimbarea incadrarii juridice in omor calificat, motivand ca, in urma autopsierii cadavrului, au reiesit mai multe categorii de leziuni, de la cele usoare pana la unele grave. In aceasta situatie, asistenta risca pedeapsa cu inchisoarea pana la cel mult 30 ani.
In timpul anchetei facute de procurorii bistriteni a reiesit ca, pe fondul nervozitatii si al consumului de alcool, femeia a cauzat moartea copilului, prin asfixie mecanica a cailor respiratorii superioare, fortandu-l sa inghita alimente, in conditiile in care baiatul se afla oricum in stare terminala, determinata de actiunea combinata a unor leziuni cerebrale si septice. In urma necropsiei, s-a stabilit ca baiatul suferea de traumatism cranio-cerebral acut, contuzie cerebrala si hematom subdural, leziuni cu vechimi diferite (intre o zi si cateva luni), lovire cu corp taietor-intepator (foarfeca), zgariere cu unghiile, arsuri de tigara, unele leziuni fiind neglijate si suprainfectate, cu inducerea unei stari septice. De asemenea, cadavrul copilului prezenta lipsa prin detasare partiala a unor parti anatomice (lob ureche, falanga picior, penis si scrot). Procesul asistentei maternale a inceput la Tribunalul Bistrita-Nasaud cu patru amanari succesive, dupa care a fost stramutat la Tribunalul Neamt, unde, de asemenea, a inaintat greoi. Abia la al saptelea termen in dosar, un complet de la Tribunalul Neamt a putut audia partile, respectiv pe inculpata Marcela Fagarasan si pe Sunita Maria Rostas, mama naturala a copilului, ca parte vatamata, ambele femei aflandu-se intr-un penitenciar din Bacau, Rostas fiind condamnata pentru mai multe furturi.
Marcela Fagarasan le-a spus judecatorilor Tribunalului Neamt ca este nevinovata, sustinand totodata ca politistul si procurorul care au audiat-o la Bistrita au fortat-o sa isi asume o fapta pe care nu a facut-o. Miercuri, a fost un nou termen in dosar, in care s-a dispus, din nou, amanarea judecatii pentru completarea probatoriului. Initial, politistii i-au cercetat pentru neglijenta in serviciu pe mai multi functionari ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bistrita-Nasaud: pe directorul general, Marin Rus, pe directorul adjunct Adela Carcu - responsabilul de asistenta sociala a copiilor, pe Flaviu Bercea - sef Serviciu asistente maternale, pe Mihaela Bulz - asistent social responsabil de asistentele maternale si pe Rodica Sima, care supraveghea copiii asistati.
In judecata a fost trimisa o singura persoana, asistentul social Rodica Sima, care raspundea direct de copiii aflati in grija asistentilor maternali. In cazul in care va fi gasita vinovata, Sima risca pedeapsa cu inchisoarea de la o luna la doi ani sau amenda. Nici in acest proces, stramutat si el in judetul Neamt, la Judecatoria Roman, nu exista inca o sentinta. Sunita Rostas, mama naturala a copilului mort, a cerut Tribunalului Neamt, prin avocata sa, Ingrid Alexandrescu, sa fie redeschis dosarul de urmarire penala pentru neglijenta in serviciu si in cazul celorlalti functionari, care au fost citati la Tribunalul Neamt, dar nu s-au prezentat. Intre timp, singurul care a demisionat este Marin Rus, fostul director al DGASPC, care nu a mai fost sustinut politic de noua conducere a CJ Bistrita-Nasaud.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1782 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027455 (s)

loading...