News Flash:

Perspective sumbre pentru 2001

4 Ianuarie 2001
1193 Vizualizari | 0 Comentarii
Dupa ce si-a ales o noua conducere, la nivel national, si dupa ce a trecut, cu bine, in noul mileniu, Romania se pregateste sa porneasca inca o data pe drumul reformei. In ultimii unsprezece ani, despre fiecare inceput de an s-a spus ca se asteapta ceva mai mult, economia romaneasca sa mearga mai bine, romanul sa fie privit de europeni asa cum trebuie si multe alte planuri care, de fiecare data au esuat lamentabil. Fata de precedentele inceputuri de an de dupa 1990, 2001 pare a fi, de departe, cel mai dificil. Bugetul de stat este mai secatuit ca oricand, economia o duce mai prost ca niciodata, iar Europa ne priveste din ce in ce mai plina de scepticism.

Datoriile Romaniei au crescut simtitor, caci numai catre populatie, asa numita datorie publica, statul datoreaza peste 20.000 de miliarde de lei, din vanzarile de certificate de trezorerie. In ceea ce priveste datoriile externe, situatia este cu mult mai complicata. In plina campaniie electorala, fostii guvernanti justificau afacerile proaste pe care le-au facut invocand motive puerile. Asa a fost motivata vanzarea mai mult decat in pierdere a Romtelecom, pe 400 de milioane de dolari, dupa ce statul roman investise in societatea nationala de telecomunicatii o suma dubla. Prin comparatie, Ungaria a vandut principalul operator de telefonie fixa in 1991 pe 1,5 miliarde de dolari, iar Cehia a anuntat un pret asemanator, privatizarea operatoruluii ceh urmand a fi finalizata in acest an. S-a spus, la finele anului trecut, ca Romtelecom a fost vanduta pe bani putini pentru ca Romania avea de platit o rata scadenta a datoriei externe, iar singura sursa de bani, la acea vreme, o reprezenta vanzarea companiei nationale de telefoane.

 In actuala criza economica, o situatie similara se poate inregistra la un alt colos, care, ca si Romtelecom, merge foarte bine si aduce un profit apreciabil. SNP Petrom reprezinta a doua companie nationala a petrolului din Europa centrala si de est, dupa cea similara din Polonia. Numai anul trecut, pe primele noua luni, Petrom anuntase un profit de 4.000 de miliarde de lei. O adevarata mana cereasca pentru bugetul de stat, acolo unde ajung banii din privatizare. O eventuala vanzare a SNP Petrom, in actualul context economic, ar reprezenta un nou esec, caci cunoscand foarte bine criza prin care trece Romania, consortiile straine care se vor inscrie in cursa (si care, avand in vedere rentabilitatea societatii, nu vor fi putine) vor oferi mult mai putini bani decat ar cere statul roman. Aceasta pare a fi o practica obisnuita a occidentalilor, mai ales in ceea ce priveste societatile profitabile.

Un lucru similar s-a petrecut la evaluarile agentilor de privatizare, in urma auditului societatilor incluse in programul PSAL. Valorile la care au ajuns evaluatorii au nemultumit total partea romana, iar la unele societatii directorii generali chiar au contestat rezultatele. Contextul economic, privit numai prin prisma acestor putine, dar importante elemente, pare destul de ingrijorator pentru Romania. Daca actualii guvernanti vor privi cu realism situatia, in aproximativ sase luni, spun specialistii, se vor ivi primele rezultate. Daca nu, situatia Romaniei va deveni extrem de sumbra. 

romania europa romtelecom ungaria cehia snp petrom polonia psal
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1959 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017570 (s)

loading...