News Flash:

Prefectul de Suceava a fost gasit nevinovat de magistratii ieseni

21 Septembrie 2006
633 Vizualizari | 0 Comentarii
• Orest Onofrei, prefectul judetului Suceava, a fost achitat ieri de catre judecatorii de la Tribunalul Iasi pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa • Initial, acesta a fost condamnat la un an de inchisoare pentru ca avea viteza mare in localitatea in care a lovit cu masina un copil de doar 8 ani


Judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis, ieri, achitarea lui Orest Onofrei, prefectul judetului Suceava, pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa. Acest proces a ajuns la Iasi printr-o stramutare admisa de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in prima instanta, la Judecatoria Iasi, prefectul Sucevei a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare. Conform procurorilor, pe data de 29 septembrie 2002, Orest Onofrei a omorat un copil de doar opt ani intr-un accident de circulatie produs in localitatea Cleja, din judetul Bacau. In momentul producerii accidentului, Onofrei se afla la volanul unui autoturism Tico, cu numarul de inmatriculare SV 04 VNZ, se indrepta dinspre Bucuresti catre Suceava. Conform rechizitoriului intocmit de procurori, principala cauza a producerii accidentului in urma caruia a murit Paul Hodorog a fost viteza mare de circulatie a autoturismului condus de prefectul sucevean. "Desi invinuitul Orest Onofrei a efectuat manevre de franare si viraj spre dreapta, nu a reusit sa evite impactul cu victima, Paul Hodorog, si impactul s-a produs cu zona frontala stanga a autoturismului, victima fiind preluata pe capota masinii", au precizat procurorii in rechizitoriul de trimitere in judecata. Potrivit cercetarilor facute de oamenii legii, autoturismul condus de Orest Onofrei avea o viteza de 70 kilometri la ora in localitate. Mai mult, in urma masuratorilor efectuate s-a constatat ca Orest Onofrei a avut la dispozitie 24 de metri pentru a evita lovirea copilului. In fata anchetatorilor, Onofrei a declarat ca in localitatea bacauana Cleja copilul i-a aparut brusc in fata, traversand strada printr-un loc nepermis. Conform Codului Penal, uciderea din culpa se pedepseste intre un an si cinci ani. Pe de alta parte, trebuie precizat ca acesta a achitat toate daunele cerute de familia copilului.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1270 (s) | 24 queries | Mysql time :0.018092 (s)

loading...