News Flash:

Cataloage arse in toaleta profesorilor

2 Iunie 2009
690 Vizualizari | 0 Comentarii
Toate cataloagele de la Liceul Economic Vasile Conta din Targu Neamt au fost furate, documentele fiind arse in toaleta profesorilor, iar politistii fac cercetari pentru depistarea persoanelor implicate, in timp ce profesorii reconstituie documentele scolare distruse. Furtul celor 27 de cataloage si a condicii de prezenta a personalului a fost constatat, ieri dimineata, cand primii angajati ai scolii au venit la serviciu si imediat a fost alertata Politia si au inceput cercetarile. "Persoana sau persoanele au intrat in unitate pe o usa laterala, care a fost fortata. Au mers apoi in cancelarie, au fortat fisetul in care se tin documentele, de unde au luat toate cele 27 de cataloage. Au disparut si trei condici de prezenta a angajatilor liceului. Prima care a sesizat ca este ceva in neregula a fost femeia de serviciu. Mai apoi, secretara unitatii a constatat disparitia documentelor scolare din fiset. A fost imediat anuntata Politia, iar oamenii legii au facut, toata ziua, cercetari prin scoala. Nu ni s-au oferit informatii asupra mersului cercetarilor", a spus Eugenia Tiugea - director adjunct al Liceului Economic Vasile Conta Targu Neamt. Ieri a fost inceputa in liceu operatiunea de reconstituire a cataloagelor furate intrucat anul scolar se incheie peste doua saptamani. "In ceea ce ne priveste, vom reconstitui toate cataloagele, cu prioritate cele ale elevilor din anii terminali. Ca surse pentru reconstituirea situatiei scolare a elevilor avem caietele de evaluare ale profesorilor si carnetele de note. E un moment greu, dar il vom depasi", a spus Eugenia Tiugea.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5457 (s) | 22 queries | Mysql time :0.422215 (s)