National

Clasa pregatitoare, obligatorie din septembrie. Ce vor invata copiii si cum vor fi evaluati

Publicat: 23 ian. 2012
1
Ministerul Educatiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregatitoare, in care prezenta este obligatorie, copiii invata jucandu-se si nu vor fi note sau calificative. In clasa pregatitoare vor invata copiii care pana la 31 august 2012 vor avea sase ani impliniti sau, in cazuri speciale, cei care vor implini aceasta varsta pana la 31 decembrie 2012.
Masura, prevazuta de Legea educatiei, este „necesara intrucat Romania are astazi cea mai batrana populatie scolara la debutul invatamantului obligatoriu din Europa si prin ea se urmareste trecerea fireasca de la joaca la invatare”, a declarat, ieri, pentru Mediafax, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu.
„Pactul national pentru educatie si Legea educatiei pun accent pe aducerea copiilor in invatamantul obligatoriu cat mai devreme, la sase ani, ceea ce este un real progres. Anul acesta gestionam situatia in care avem in sistem doua grupe de varsta intr-una: grupa mare, pregatitoare pentru scoala, care cuprinde transa de varsta 5-7 ani, neexistand in vechea lege un sistem unitar. Prima consecinta a acestor masuri este ca peste 20.000 de copii care pe vechea legislatie nu ar fi fost cuprinsi in nicio forma de invatamant se vor regasi printre cei care merg la clasa pregatitoare in 2012. Acesti copii ar fi fost in esec scolar din prima lor zi de scoala pe vechea lege”, a explicat ministrul Daniel Funeriu.
Parintii vor putea sa-si inscrie copiii la scoala la care doresc
Inscrierile se vor face conform unui calendar clar stabilit. La fel ca si in anii trecuti, inscrierile oficiale vor incepe in martie. Cum finantarea urmeaza elevul, va exista competitie intre scoli, ceea ce va duce inevitabil la cresterea calitatii.
„Ca si in anii precedenti, fiecare strada din Romania va fi arondata unei scoli. Procedurile de inscriere sunt astfel facute incat, daca parintele isi exprima optiunea pentru scoala la care este arondat, aceasta are obligatia sa inscrie elevul. Daca parintele doreste inscrierea la alta scoala decat scoala de arondare, acest lucru este perfect posibil, iar elevul va fi inscris in limita numarului de locuri disponibile. Daca sunt mai multe optiuni decat locuri disponibile pentru o anumita scoala se vor aplica criterii generale – existenta unui grad de handicap, copii orfani, copii din familii monoparentale, copiii personalului din invatamant sau scolarizarea in acea scoala a fratilor sau surorilor -, precum si, daca este cazul, alte criterii decise de scoala si validate de inspectorat”, a completat ministrul Educatiei.
El a tinut sa precizeze ca sunt interzise segregari, teste sau examene, atat la inscrierea la clasa pregatitoare, cat si la inscrierea in clasa I.




Adauga un comentariu