News Flash:

Politehnistii isi pot ridica bursele pe luna decembrie

12 Decembrie 2001
1283 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aprope 30% din cei 12.000 de studenti politehnisti beneficiaza de burse •Doar 19 burse de performanta au fost acordate "inginerilor" •Studentii cu situatii financiare deosebite vor primi burse de ajutor social Studentii de la facultatile din cadrul Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" Iasi isi pot ridica bursele pentru luna decembrie. "Incepand de ieri, studentii de la universitatea noastra isi pot ridica bursele pana maine. A fost aleasa aceasta perioada, deoarece saptamana viitoare este ultima saptamana pentru activitatea didactica. Avand in vedere faptul ca se apropie vacanta de sarbatori, multi studenti care nu sunt din Iasi vor pleca acasa si am considerat ca este normal ca acestia sa isi ridice bursele", a declarat prof. univ. Gheorghe Zet, secretarul stiintific al Universitatii Tehnice. Conform situatiei centralizate, 3570 de studenti (30%) dintre cei aproape 12.000 de studenti fizici, cati invata in cadrul UTI, vor primi burse pe luna decembrie. Numarul burselor de studiu care se vor acorda va fi de 2340 (70% din numarul celor care primesc burse), valoarea acestora variind, in functie de fiecare facultate in parte, intre 700.000 de lei si 1.280 de milioane de lei. "Avand in vedere faptul ca situatia dosarelor sociale a fost definitivata, pe luna decembrie vor fi acordate si bursele sociale, aproape 900 de studenti beneficiind de acest tip de burse. Valoarea burselor a fost fixata pe intreaga Universitate Tehnica la suma de 700.000 de lei", a adaugat Gheorghe Zet. Si in ceea ce priveste situatia burselor de merit au fost rezolvate dosarele depuse, numarul beneficiarilor fiind de 206 studenti. In functie de fiecare facultate in parte, valoarea burselor de merit este cuprinsa intre 1,2 milioane de lei si 1,45 milioane de lei. Una dintre conditiile impuse studentilor este ca media generala a acestora sa fie cel putin 9.50. Tot in decembrie, la Universitatea Tehnica vor fi acordate si nouasprezece burse de performanta, valoarea lor nedepasind 1,7 milioane de lei. "Vor primi burse de performanta studentii care au rezultate profesionale de exceptie, contracte de de cercetare, studentii care au participat la conferinte si concursuri profesionale. Trebuie mentionat faptul ca pe fiecare facultate in parte au fost acordate de la doua la patru burse de performanta. Numarul maxim a fost acordat la acele facultati unde exista studenti multi, cum este cazul facultatilor de Electrotehnica sau de Constructii si Arhitectura", a mai spus secretarul stiintific al Universitatii Tehnice. Singurele facultati din cadrul UTI unde nu se dau burse de performanta sunt Facultatea de Hidrotehnica, Facultatea de Stiinta si Ingineria Materialelor si Facultatea de Textile si Pielarie. Nici studentii care au o situatie financiara speciala nu vor pleca acasa cu buzunarele goale, un numar de 109 studenti politehnisti beneficiind de burse de ajutor social, burse care se acorda o data pe semestru. "Referitor la studentii care au o situatie materiala dificila, o data pe semestru vor fi acordate si burse de ajutor social. Ei nu trebuie decat sa inainteze decanilor cate o cerere si documentele care atesta situatia lor", a conchis Gheorghe Zet. Valoarea acestui tip de burse este cuprinsa intre 550.000 de lei si 700.000 de lei. Marius HALCIUG
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 24 queries | Mysql time :0.027744 (s)