News Flash:

Recesiunea, jucata la poker

21 Iulie 2009
1339 Vizualizari | 0 Comentarii
Recesiunea jucata la poker
• Sperand sa obtina, prin sacrificarea unor sume relativ modice, un castig consistent care sa-i ajute sa depaseasca impasurile financiare, iesenii s-au transformat in clienti fideli ai salilor de jocuri de noroc • Mizand pe dependenta iesenilor si pe nevoia disperata de bani, cazinourile electronice, de cartier, cu aparate de poker electronic se inmultesc exponential, criza economica fiind, in cazul lor, un factor favorizant

Din dorinta de a castiga bani prin metode cat mai usoare, fara nici un pic de munca, iesenii isi incearca norocul la jocurile de noroc. Sperand sa obtina, prin sacrificarea unor sume relativ modice, un castig consistent care sa-i ajute sa depaseasca impasurile financiare, multi s-au transformat in clienti fideli ai salilor de jocuri de noroc. Mizand pe dependenta iesenilor si pe nevoie disperata de bani, cazinourile electronice, de cartier, cu aparate de poker electronic se inmultesc exponential, criza economica fiind, in cazul lor, un factor favorizant. Conform datelor Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi, numarul organizatorilor de noroc a ajuns in prima jumatate a anului 2009 la 76, fata de 60 la sfarsitul anului trecut. Paradoxal, desi numarul acestora a crescut semnificativ, valoarea banilor pe care iesenii sunt dispusi sa-i cheltuie la jocurile de noroc a scazut. Pe scurt, clientii trec pragul afacerilor de noroc din ce in ce mai des, dar fara sa riste sume mari, sperand ca astfel sansele lor de castig vor creste in acest mod. "Din datele pe care le detinem, desi sunt mai multi organizatori de jocuri de noroc, se joaca mai putin", a explicat Maria Taran, purtatorul de cuvant al DGFPJ Iasi. In medie, din datele care ajung la Finante, profitul acestora variaza in jurul a o mie - 1.500 Euro pe zi. Din cei 76 de organizatori de noroc, cei mai multi sunt agenti economici care au sediul social in Iasi si puncte de lucru tot aici, numarul acestora fiind de 37, licentele, implicit masinile de joc detinute trecand lejer de 600. Nici agentii economici din alte judete nu se lasa mai prejos. In Iasi sunt 36 de astfel de operatori, acestia detinand peste 200 de licente de joc. Numarul documentelor necesare acordate aproape s-a dublat in jumatate de an. Daca la sfarsitul anului 2008, finantistii aveau in baza de date 500 de aparate licentiate, acum numarul acestora a ajuns la circa 850. Comparativ cu alte zone, judetul Iasi inca este in crestere. De exemplu, in judetul Timis, la sfarsitul anului 2008 erau nu mai putin de 1.648 de licente, in crestere de la 1.240 in 2007.

Partea statului

Fiecare firma care activeaza in acest domeniu trebuie sa plateasca spre stat doua taxe, taxa de autorizare pentru fiecare masina in parte si taxa de timbru social, adica o parte din venituri. In prima parte a anului, in pusculita Finantelor au intrat mai bine de 900 mii lei, bani ce provin din taxele pentru jocuri de noroc si mai 650 mii lei din taxa de timbru social. Pe tot parcursul anului 2008 s-au incasat 1,5 milioane lei din taxa pentru jocurile de noroc, in crestere cu 6 la suta fata de 2007, si tot 1,5 milioane lei din taxa de timbru social asupra jocurilor de noroc incasata, de data aceasta in crestere cu aproape 30 la suta fata de 2007. "Pentru fiecare masina se plateste anual o taxa de 1.700 lei. 600 lei se achita inainte, iar mai apoi lunar se achita restul de 1.100 lei, in transe lunare, pana pe data de 25 ale fiecarei luni", a mai explicat Maria Taran.



partea statului
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3859 (s) | 22 queries | Mysql time :0.242559 (s)