News Flash:

Informatii suplimentare cu privire la oportunitatile de finantare

14 Aprilie 2005
506 Vizualizari | 0 Comentarii
•Micii intreprinzatori au aflat informatii despre programele nationale si internationale de finantare dedicate sectorului IMM in cadrul seminarului Surse de finantare pentru IMM •Oportunitatile de finantare prezentate au fost percepute de catre reprezentantii IMM ca un mijloc de amortizare a impactului aderarii la Uniunea Europeana pentru acest sector

Reprezentantii Agentiei Nationale pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC) au organizat in municipiul Iasi un seminar regional, Surse de finantare pentru IMM, in cadrul Proiectului de Asistenta Tehnica Phare. Cu ocazia acestui seminar, micii intreprinzatori au aflat informatii despre programele nationale si internationale de finantare dedicate sectorului IMM. "Scopul acestui seminar regional este informarea. Pentru a beneficia de finantare trebuie in primul rand sa stii de oportunitati din sectorul IMM. Scopul nostru este sa accesam acesti bani, iar bucuria noastra cea mai mare ar fi daca majoritatea firmelor din Iasi ar beneficia de aceste fonduri", a declarat Nicolae Vitelaru, presedintele Patronatului Judetean al Intreprinderilor Mici si Mijlocii (PJIMM). Agentii economici din judetul Iasi au primit informatii despre programele de finantare atat din partea reprezentantilor ANIMMC, cat si din partea Ministerului Economiei si Comertului si Administratiei Fondului de Mediu. Astfel, sectorul IMM a beneficiat de detalii legate de programele de finantare nationale si internationale care sunt operabile in momentul de fata, dar si detalii cu privire la criteriile de eligibilitate. La acest seminar nu au fost expuse doar oportunitatile de finantare prin intermediul unor anumite programe, ci si posibilitatile de creditare oferite de sistemul bancar pentru sectorul IMM. "Vom programa si o intalnire speciala a IMM cu fiecare banca in parte, care va prezenta in detaliu pachetul de credite oferit pentru aceasta categorie de intreprinderi", a subliniat presedintele PJIMM. Oportunitatile de finantare prezentate au fost percepute de catre reprezentantii IMM ca un mijloc de amortizare a impactului aderarii la Uniunea Europeana pentru acest sector. Finantarile reprezinta un mijloc eficient de a remedia numeroasele deficiente existente la IMM, cu scopul alinierii la cerintele tarilor comunitare si evitarii situatiei de faliment in momentul aderarii.
Daniela GRADINARIU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1939 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029661 (s)

loading...