News Flash:

Partidul Romania Mare a zis "nu"

5 Ianuarie 2001
682 Vizualizari | 0 Comentarii
Corneliu Vadim Tudor
Cei mai inversunati critici ai programului de guvernare s-au dovedit peremistii. Reactia PRM era usor de anticipat, pentru ca, pana in ultima clipa, staff-ul lui C. V. Tudor a crezut ca se va repeta situatia din 1996, cand formatiunea "tribunului" a ajuns la conducerea tarii alaturi de PDSR (PUNR si PSM). Cum, insa, partidul lui Ion Iliescu/Adrian Nastase s-a ferit sa mai faca o asemenea greseala, al doilea partid al tarii a ramas cu buzele umflate si s-a transformat in cel mai dur opozant al noului regim.

Peremistii au caracterizat documentul elaborat de pedeseristi drept stufos si neomogen, "scris la mai multe maini", "cu fraze scoase din manualele de economie politica". Reprezentantii PRM au fost nemultumiti de faptul ca programul de guvernare nu reprezinta si resursele si mijloacele de finantare ale proiectelor propuse, acest lucru constituind principala carenta a programului.

De asemenea, peremistii au criticat si numarul mare de ministri al Guvernului Nastase, aratand ca nenominalizarea in functii de raspundere a unor membri de partid precum Nicolae Vacaroiu sau Florin Georgescu ridica semne de intrebare asupra credibilitatii noului Cabinet. Judetul Iasi a trimis in forul legislativ nu mai putin de patru parlamentari PRM: senatorul Gheorghe Buzatu - devenit vicepresedinte al Senatului - si deputatii Anghel Stanciu, Vlad Hogea si Maria Apostolescu.

prm pdsr punr psm nicolae vacaroiu florin georgescu cabinet vlad hogea
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1608 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019606 (s)

loading...