News Flash:

Box: Sportivii ieseni au dominat faza zonala a Campionatului National

19 Aprilie 2006
1113 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa faza zonala a Campionatului National de box pentru copii si juniori, nu mai putin de 12 sportivi ieseni s-au calificat in finala •Traian Lupu si Marin Dragos pornesc cu sanse mari la medalii •La startul competitiei gazduita de Sala Gradinari s-au aliniat 21 de pugilisti ieseni

Patru cluburi de box din judetul Iasi au avut reprezentanti la faza zonala a Campionatului National destinat copiilor si juniorilor. Astfel, au urcat оn ring sportivi de la CSM Gladiatorul, actuala denumire a fostului CSM-BC Katea, CSS Unirea, CFR si Nicolina, toate aceste grupari avand, оn cele din urma, macar un reprezentant la faza finala. Competitia, gazduita de Sala Gradinari, s-a bucurat de o participare numeroasa, numai putin de 127 sportivi, din noua judete luptand pentru un loc la finalele Nationalelor. Au fost reprezentante la aceasta ultima verificare judetele Iasi, Bacau, Neamt, Suceava, Galati, Vrancea, Vaslui, Botosani si Maramures, pugilistii gazda dovedind inca o data, daca mai era nevoie, ca nobila arta are viitor la Iasi. In pofida concurentei serioase, 12 sportivi ieseni, dintr-un total de 21 care au luat startul in aceasta competitie, s-au calificat in faza finala si vor lupta cu medaliile pe masa. Astfel, la categoria cadetilor s-au calificat in finala Marin Dragos, de la CSM Gladiatorul, Marius Stratila, de la CSS Unirea, Petre Mihai, de la CS CFR si Petrica Pascu, de la CS Nicolina. Cea mai mare reprezentare este insa in cazul juniorilor, acolo unde judetul Iasi are nu mai putin de opt trimisi in faza finala. Este vorba despre Razvan Timofciuc, de la CSS Unirea, de Narcis Rusu, de la CFR, de Claudiu Radu, de la CSM Gladiatorul, de Constantin Chiriac, pugilist la CSS Unirea, de Razvan Grosu, boxer la CSM Gladiatorul, de Cristi Buhan, de la CFR si de Bogdan Soroceanu, ultimul legitimat la CSS Unirea. Pentru ultima faza a intrecerii interne s-a mai calificat si Traian Lupu, care a acces direct in finala, fara a mai fi nevoit sa treaca prin emotiile unei etape intermediare. Totusi, conform opiniei specialistilor, sanse mari la medalii au mai ales Traian Lupu si Marin Dragos. Cum judetul Iasi va gazdui in toamna acestui an, in premiera, finala Campionatului National de Seniori, faza zonala a constituit un ultim examen, trecut cu brio de organizatorii Asociatia Judeteana de Box (AJB), condusa de Vasile Catea si Directia pentru Sport a Judetului (DSJ), for patronat de Ion Bucu.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1320 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017373 (s)