News Flash:

Vin calculatoarele pentru elevi si studenti

12 Iunie 2006
728 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peste 2.300 de elevi si studenti vor primi cuponul valoric de doua sute de Euro pentru achizitionarea unui calculator, prin Programul Euro 200 •Eliberarea bonurilor valorice se va efectua in perioada 25 iunie - 1 august de catre unitatea scolara unde a fost depus dosarul •Achizitionarea de calculatoare se face in termen de 30 zile de la primirea cuponului

Saptamana trecuta, Ministerul Educatiei si Cercetarii a validat lista care contine numele elevilor si studentilor care au depus cereri pentru acordarea unui ajutor financiar in valoare de doua sute de Euro in vederea achizitionarii de calculatoare. Astfel, in acest an a fost constatat un record al numarului de elevi si studenti care primesc ajutorul financiar. Mai exact, 96 la suta dintre solicitantii eligibili vor primi bonurile valorice in valoare de doua sute de Euro, in timp ce anul trecut procentul a fost de 53 de procente iar in urma cu doi ani de numai 20 la suta. La nivel national au fost in total 28.991 de solicitanti eligibili, dintre care 28.005 vor prim cuponul valoric pentru achizitionarea de computere, departajarea acestora facandu-se in functie de venitul brut lunar pe membru de familie, in limita bugetului aprobat anual cu aceasta destinatie de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii. In judetul Iasi a fost inregistrat un numar total de 2.398 de solicitanti elegibili, dintre care 2.342 au fost din invatamantul preuniversitar, 56 din invatamantul universitar. Dintre acestia, 2.348 vor primi cuponul valoric de doua sute de Euro. Astfel, 2.293 de beneficiari provin din 253 de institutii de invatamant preuniversitar iar 55 din trei universitati iesene. Astfel, 19 studenti de la Universitatea Al. I. Cuza, patru studenti de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara si un numar de 33 de studenti de la Universitatea Tehnica Gh. Asachi vor putea sa-si achizitioneze calculatoare. Faptul ca numarul celor care au depus cereri in cadrul programului Euro 200 a fost anul acesta mult mai mic, 22.991 fata de 51.748 in anul 2005, iar numarul beneficiarilor a crescut, a permis includerea pe lista beneficiarilor a solicitantilor cu venituri brute pe membru de familie intre zero si 135,5 RON. In acest fel, 40% dintre elevii si studentii care isi vor putea cumpara un calculator in cadrul programului Euro 200 din acest an provin din familii cu un venit mediu de 5 RON pe membru de familie. Eliberarea bonurilor valorice se va efectua in perioada 25 iunie - 1 august de catre unitatea scolara unde a fost depus dosarul, iar achizitionarea de calculatoare se face in termen de 30 de zile de la primirea cuponului in perioada 26 iunie - 31 august. Valoarea bonului valoric reprezinta echivalentul in lei al sumei de doua sute Euro, calculat la cursul valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei pentru ultima zi a lunii precedente achizitiei. Beneficiarii se pot prezenta la oricare agent economic ce comercializeaza computere si pot achizitiona calculatoare, in baza bonului valoric in original, achitand diferenta de pret care depaseste contravaloarea ajutorului financiar. In situatia in care furnizorul accepta, diferenta de pret poate fi platita de beneficiar si in rate. In aceste cazuri, bonul valoric obtinut de catre beneficiari constituie un avans pentru achizitionarea calculatorului.

Utilizarea calculatoarelor in scoli va fi verificata de minister

Saptamana trecuta, Ministerul Educatiei si Cercetarii a organizat o videoconferinta cu inspectorii scolari generali din toata tara. Cu acest prilej, ministrul Mihail Hardau a anuntat ca in perioada imediat urmatoare reprezentantii ministerului vor efectua verificari, la nivelul intregii tari, asupra modului in care sunt utilizate calculatoarele in scoli si ca inspectoratele scolare judetene trebuie sa supravegheze procesul de alocare a banilor pentru proiectele de investitii. Conducerea Ministerului a anuntat ca la nivelul respectivei institutii exista in lucru caiete de sarcini pentru dotarea laboratoarelor de fizica, chimie, biologie si a salilor de sport cu echipamente si materiale didactice si ca, de asemenea, se lucreaza la un caiet de sarcini pentru dotarea cabinetelor logopedice si a bibliotecilor scolare cu volume de carti utile atat elevilor, cat si cadrelor didactice. "Subfinantarea treneaza de multi ani si, in loc sa reactionam pozitiv, sa achizitionam materiale didactice, exista alte reactii - nu avem spatiu sau personal. Acestea sunt activitatile pentru care trebuie sa gasiti solutii", a aratat Paloma Petrescu, secretarul de stat pentru invatamant preuniversitar, intr-un comunicat de presa emis de Ministerul Educatiei si Cercetarii. La videoconferinta cu inspectorii generali din tara, dintre care si prof. Camelia Gavrila, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, au mai participat si Mihai Paunica, directorul Directiei Generale de Buget - Finante, Patrimoniu si Investitii, George Ghelmez, directorul Directiei Financiar - Investitii si Mircea Muresan, directorul Directiei Comunicare si Relatii Publice.
Diana LITе
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020500 (s)