News Flash:

Inamicul public numarul unu continua sa se afle in libertate

6 Martie 2000
1222 Vizualizari | 0 Comentarii
•Vanatoarea pedofilului continua fara succes •La Iasi este detasat seful Politiei Criminale din Romania •Politia trimite boschetarii in orasele din care provin •Copiii din gara, care se prostitueaza, sunt avertizati sa nu accepte invitatiile strainilor •Mai multe persoane au fost retinute si eliberate apoi, in lipsa probelor •La locul crimei au fost gasite tigari, un briceag si o cutie goala de Tic-Tac

Saptamana trecuta, miercuri, in jurul orei 18.30, Octav Paul Cocirla, muncitor la o ferma de langa Iasi, a descoperit in padurea Caprita (in apropierea Poligonului Auto) cadavrul unui copil de circa 15-16 ani. A sesizat imediat un echipaj al Politiei Rutiere care era in zona, abia cand si-a dat seama ca adolescentul este mort. A fost anuntata Politia Criminala, dar datorita intunericului nu a putut fi facuta cercetarea la fata locului. A doua zi a fost efectuata necropsia cadavrului si, mai tarziu, in jurul orei 20, a putut fi identificat. Cercetarea la fata locului a indicat ca este posibil ca agresiunea sa se fi petrecut in padure, chiar pe locul unde copilul de 16 ani - Adrian Andrei Cutca - a fost gasit legat cu o curea de copac. Cureaua era infasurata in jurul gatului. La necropsie a reiesit faptul ca minorul a fost violat, astfel ca, de joi, politistii ieseni sunt in alerta. Ei cauta un violator si ucigas de copii, mediul vizat fiind cel al boschetarilor (tinand cont de experienta celorlalte cazuri, mai recent fiind cel din cartierul sucevean Burdujeni, unde au fost ucisi mai multi copii). Mentionam ca la radacina copacului unde a fost descoperit Adrian Cutca au fost gasite doua tigari, o cutie de Tic-Tac si un briceag, toate apartinand, probabil, pedofilului. Acasa la Adrian au fost gasite cateva zeci de bilete de intrare intr-o discoteca, dar numele firmei nu este cunoscut.
Parintii lui Adrian Cutca anuntasera disparitia minorului inca de pe 19 februarie. Joia trecuta, spre seara, politistii i-au anuntat ca fiul lor a fost gasit mort, fara a le spune si in ce conditii a decedat. Copilul disparuse dupa o cearta cu un coleg de scoala. Una dintre surorile lui l-a vazut plecand spre gara. Se pare ca Adrian Cutca avea prieteni in acea parte a orasului. Timp de patru zile si, mai ales, vineri si sambata, criminalistii au cercetat sute de persoane care puteau avea legatura cu acest caz, insa fara nici un rezultat mai concret. A fost vizat mediul boschetarilor, zeci dintre ei fiind interogati in oras. Se stie deja ca au fost retinute mai multe persoane, care ulterior au fost puse in libertate, in lipsa probelor. Unii au declarat ca l-au mai vazut pe Adrian, altii ca nu-l cunosteau. Politistii de la Politia Transporturi Feroviare au discutat cu toti boschetarii care-si aveau "sediul" in zona garii. Multi dintre ei au fost trimisi in judetele lor, iar copiii, dintre care multi se prostitueaza, au fost avertizati sa nu accepte invitatiile unor persoane pe care nu le-au mai vazut. Este posibil ca pedofilul, ramas deocamdata neidentificat, sa loveasca din nou. Panica nu i-a cuprins doar pe micii boschetari. Cei mai speriati sunt insa colegii de clasa ai lui Adrian, de la Liceul "Miron Costin" si copiii din cartierul Alexandru cel Bun, unde locuia victima. Ancheta politistilor este foarte mult ingreunata de faptul ca firea lui Adrian Cutca era inchisa, neavand relatii foarte stranse cu alti copii de varsta lui care ar fi putut da acum indicii.
Ca si in cazul pedofilului din Burdujeni, la Iasi a fost detasat seful Politiei Criminale din cadrul Inspectoratului General al Politiei, general de brigada Lazar Cirjan. Acesta a condus ancheta de la Suceava si o va conduce si pe cea de la Iasi. Mentionam ca unul dintre cei retinuti, Adrian Poca, a fost pus in libertate, in lipsa probelor.
Iulian MOFTEESCU
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1836 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014833 (s)