News Flash:

Sutien care se transforma intr-o masca de gaze

3 Octombrie 2009
851 Vizualizari | 0 Comentarii
Sutien care se transforma intr o masca de gaze
Inventatorii unui sutien care poate fi transformat rapid in masca de gaze se numara printre castigatorii de anul acesta ai premiilor Ig Nobel, acordate de Universitatea Harvard celor mai traznite, ciudate si inutile descoperiri stiintifice, o alternativa amuzanta la adevaratele premii Nobel. Premiile, aflate la cea de-a 18-a editie, decernate anual de Suedia si Norvegia, sarbatoresc neobisnuitul, onoreaza imaginatia si stimuleaza interesul oamenilor in ceea ce priveste stiinta, medicina si tehnologia, potrivit revistei de umor "Annals of Improbable Research", care sponsorizeaza premiile impreuna cu Harvard-Radcliffe Science Fiction Association si Harvard-Radcliffe Society of Physics Students. Gala premiilor Ig Nobel 2009 a avut loc joi seara, la sediul Universitatii Harvard, Cambridge (SUA), informeaza Reuters. Anul acesta, pe lista castigatorilor s-au mai aflat statul Zimbabwe, care a emis bancnote cu valori incepand de la un cent Zimbabwe si pana la 100 de trilioane de dolari Zimbabwe, oamenii de stiinta mexicani care au obtinut diamante din tequila, dar si directorii si cadrele de conducere a patru importante banci islandeze care au suferit un faliment spectaculos.
Premiul pentru Sanatate Publica i-a revenit Elenei Bodnar, o ucraineanca ce locuieste in Hinsdale (Illinois), si colegilor ei, care au creat si patentat un sutien ce poate fi rapid transformat intr-o pereche de masti de gaze - una pentru persoana care poarta sutienul, iar cealalta, pentru o persoana din apropiere care are nevoie de o masca de gaze.
Ofiterii de politie din Irlanda au primit premiul Ig Nobel pentru literatura, pentru ca au scris peste 50 de amenzi aceleiasi persoane - Prawo Jazdy -, care a incalcat cu regularitate regulile de circulatie, circuland cu viteza. In limba poloneza, numele "infractorului" inseamna "permis de conducere".
Stephan Bolliger si colegii sai de la Universitatea din Berna (Elvetia) au castigat premiul Ig Nobel pentru un studiu prin care au incercat sa determine daca o sticla de bere goala provoaca mai multe fracturi craniului uman decat o sticla plina cu bere, in timpul unei batai dintr-un bar.
"Ambele sunt suficient de dure pentru a fractura craniul uman. Cu toate acestea, cele goale sunt mai rezistente", a explicat Stephan Bolliger. Acest fenomen se explica prin faptul ca presiunea berii, la care se adauga fenomenul de carbonatare, fac o sticla plina de bere sa explodeze mai repede decat o sticla goala.
Gideon Gono, guvernatorul Rezervelor Bancii Nationale din Zimbabwe, care se confrunta de multi ani cu o inflatie galopanta, a primit premiul Ig Nobel "pentru ca le-a oferit oamenilor o ocazie simpla, zilnica, de a manipula o serie larga de numere" - de la cele mai mici pana la cele mai mari. Banca din Zimbabwe a emis bancnote cu valori cuprinse intre un cent Zimbabwe si pana la 100 de trilioane de dolari Zimbabwe.
Premiul pentru economie le-a revenit directorilor de la Kaupthing Bank, Landsbanki, Glitnir Bank si Central Bank din Islanda, "pentru ca au demonstrat faptul ca bancile mici pot fi rapid transformate in banci imense si viceversa".
Donald Unger din California a fost onorat pentru un experiment care a durat extrem de mult: el si-a trosnit degetele de la mana stanga, dar niciodata pe cele de la mana dreapta, timp de 60 de ani, pentru a demonstra ca acest lucru nu provoaca artrita.
Printre ceilalti castigatori de anul acesta s-au numarat fermierii care au demonstrat ca acordarea unui nume fiecarei vaci din ferma le face pe acestea sa dea mai mult lapte, oamenii de stiinta care au folosit fecale de urs panda pentru a descompune gunoiul menajer si cercetatorii care au calculat de ce femeile insarcinate isi pot mentine echilibrul si nu cad in fata desi au un abdomen proeminent.
In ultimii ani, premiile IgNobel au recompensat studii referitoare la impactul muzicii country asupra suicidului, cercetari privind capacitatile spermicide ale bauturilor tip cola, despre utilizarea magnetilor pentru a face broastele sa leviteze, precum si studii referitoare la efectul berii, al usturoiului si al fristii asupra apetitului lipitorilor sau despre diferentele dintre salturile puricilor care traiesc pe caini si cele ale celor care traiesc pe pisici.
Discursurile premiantilor sunt limitate la un minut. Daca acestia depasesc timpul alocat, o tanara in varsta de opt ani care indeplineste rolul de maestru de ceremonii se apropie de invitat si-i sopteste: "Opreste-te, te rog, pentru ca ma plictisesc".
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1768 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018336 (s)

loading...