Sport

Jamie Vardy si Arsene Wenger, alesi cei mai buni din Anglia in luna octombrie

Publicat: 10 nov. 2015

Atacantul Jamie Vardy (Leicester City), autor a 5 goluri în 4 meciuri, a fost desemnat cel mai bun jucator din Premier League în luna octombrie, în timp ce premiul pentru cel mai bun tehnician i-a revenit francezului Arsene Wenger, care a obtinut 4 victorii cu Arsenal, relateaza Reuters. Vardy câstiga pentru prima oara distinctia de cel mai bun jucator al lunii, o realizare remarcabila pentru un jucator care în urma cu 3 sezoane evolua la Halifax Town în liga a 5-a. Selectionat si la nationala Angliei, Vardy este golgheter în Premier League, cu 12 goluri, iar forma sa a contribuit din plin la ascensiunea lui Leicester pe locul 3 în clasament, dupa 12 etape. Wenger a obtinut pentru a 15-a oara premiul pentru antrenorul lunii, fiind depasit la acest capitol doar de Alex Ferguson, cu 27 de distinctii. În octombrie, Arsenal a obtinut 3 victorii la scor (3-0) cu Manchester United, Watford si Swansea si un succes la limita cu Everton (2-1). ”Tunarii” împart primul loc în clasament, alaturi de Manchester City, echipele fiind despartite doar de golaveraj.



loading...

Adauga un comentariu