News Flash:

Studentii au de ales intre manastiri si a se duce la un gratar cu prietenii

7 Mai 2002
825 Vizualizari | 0 Comentarii
In acest an, studentii ieseni isi vor petrece Sarbatorile de Paste in functie de cat de "gros" este buzunarul fiecaruia. Cu sau fara bani, fiecare doreste ca acest moment sa nu treaca fara sa fie sarbatorit asa cum se cuvine. "La munte, acasa sau la un gratar", sunt doar cateva dintre optiunile acestora. Manastirile din Nordul Moldovei sunt un loc mai mult decat potrivit, atunci cand ai pus un ban deoparte. In cazul in care bugetul le permite, multi isi vor indrepta pasii si sufletele spre aceste locuri cu o incarcatura spirituala puternica. Tintele turistice sunt reprezentate de Manastirea Putnei, Agapia, Voronet, Sucevita sau Moldovita. Linistea, natura, calmul, vechimea si trecutul istoric al acestor locuri sunt doar cateva dintre lucrurile dorite in aceste zile de catre multi dintre studenti. Si daca te invarti putin, daca mai negociezi, iti gasesti pentru doua sau trei zile cazare si masa pentru sume acceptabile. "Plec impreuna cu prietena mea la Manastirea Putna. E un loc fantastic, unde te poti simti foarte bine. Am inteles de la niste amici ca nu sunt cheltuieli prea mari. Vom sta la un satean de acolo si avem si mancarea asigurata. Nu stiu ce sa spun, dar m-am pregatit din timp pentru acest moment. In seara de Inviere voi merge la biserica, pentru ca, in urmatoarele zile, sa ne plimbam putin prin acele locuri superbe. Am strans ceva bani si, cu ce mai primesc si de la parinti, sper sa ne descurcam. Va fi ceva deosebit: eu si prietena mea, pe care o iubesc, la Manastirea Putna", ne-a spus Radu, student in anul al treilea la Facultatea de Medicina. Nici la un gratar nu e rau Nu sunt bani pentru o plecare prin nord? Nu e nici o problema, pentru ca te poti simti bine si la un gratar, cu prietenii. Deja aceasta alternativa a devenit o traditie pe care toti o respecta de foarte multi ani, mai ales dupa Postul Mare. "Nu prea sunt bani pentru o plecare din Iasi in aceasta perioada. Asa ca vom incerca sa ne simtim bine si in Iasi. Ne vom aduna un grup mai mare de prieteni, cumparam tot ceea ce este nevoie, ne suim in masini si tragem o fuga la Bucium. Si, in mod sigur, va fi o distractie pe cinste. Acolo unde sunt prietenii, toti se simt foarte bine. Poate la anul va fi mai bine si vom reusi sa facem si o mica excursie pe la munte. Nu conteaza unde suntem. Conteaza sa uitam de viata zilnica si sa o coloram putin cu mici nebunii", crede Mihaela, studenta in anul al doilea la Facultatea de Biologie. In ciuda faptului ca studentii nu stau prea bine cu partea financiara, acestia incearca sa isi rezerve cateva zile de binedispozitie si relaxare, indiferent de locul pe care il aleg. (Z.I.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1245 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018245 (s)