Actualitate

Week-end de groaza pe strazile Iasului. Accidente in lant, cu morti si raniti in stare grava – FOTO

Publicat: 20 dec. 2015

@ Accidentele extrem de grave s-au tinut lant pe strazile Iasului @ Numeroase persoane au murit sau au ajuns in stare foarte grava la spital, intr-un singur week-end @ Incidentele violente s-au intamplat atat din cauza soferilor, cat si a pietonilor  @ Politistii rutieri atrag atentia ca astfel de incidente pot fi evitate, daca sunt respectate intocmai regulile de circulatie, mai ales in conditii meteo extreme

Week-end-ul care tocmai s-a incheiat a fost unul cu adevarat sangeros, fiind inregistrate numeroase accidente mortale pe strazile si trecatorile peste calea ferata din Iasi. Trei persoane au murit, iar multe alte victime au fost transportate de urgenta la spital, in stare foarte grava. Toate acestea s-au intamplat in conditii meteo nefavorabile, cand Iasul a fost acoperit de o ceata groasa, iar poleiul s-a asezat pe carosabil.

Citeste si: Accident rutier in comuna Mogosesti Siret. O autoutilitara incarcata cu lactate a intrat intr-un stalp electric

Doi morti in urma accidentelor feroviare, o femeie este in stare grava

Primul incident nefericit s-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata in zona Letcani, cand un barbat in varsta de circa 40 de ani, a carui identitate este inca cunoscuta, a fost spulberat de un tren care se indrepta spre Iasi. Barbatul a decedat pe loc si nu se cunoaste cauza exacta a accidentului feroviar. Un alt incident feroviar mortal a avut loc duminica dimineata, in dreptul Targului de cherestea.

Citeste si: Masina rasturnata pe o strada din Iasi – FOTO

Garnitura care circula pe ruta Tecuci – Iasi a lovit in plin mai multe persoane care traversau calea ferata fara sa se asigure. Trenul a intrat in grupul de oameni, iar victimele au fost un barbat si o femeie, care nu au reusit sa se fereasca la timp. Barbatul a decedat pe loc, iar femeia a fost transportata in stare foarte grava la Spitalul Sf. Spiridon, cu hemoragie cerebrala si fractura craniana. „In aceasta dimineata (20 decembrie – n.r.), in jurul orei 5:00, trenul care circula pe directia Tecuci – Iasi a accidentat doua persoane. Barbatul a decedat imediat dupa accident, iar femeia a fost transportata de urgenta la spital, in stare grava. In momentul de fata, datele de identitate ale victimelor sunt necunoscute”, a declarat Anca Vijiac, purtator de cuvant al IPJ Iasi. La fata locului au ajuns mai multe echipaje ale SMURD si dupa primele cercetari, grupul de persoane care traversa calea ferata se indrepta spre targ, cu mai multe produse pentru vanzare.

Incident groaznic pe pasarela Bucium

Sambata seara, soferul unui autoturism Mercedes, ce se deplasa dinspre Bucium spre Bularga, a lovit in plin un barbat, chiar la mijlocul pasarelei. Pietonul, care a murit pe loc, este cunoscut in zona respectiva, pentru ca vindea ziare soferilor in intersectie, fiind cunoscut dupa porecla de „Cuculet”. Se pare ca, acesta se afla pe partea carosabila in momentul in care a fost lovit si se stia despre el ca avea crize de epilepsie. Desi la fata locului a ajuns imediat un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanta, nu s-a mai putut face nimic, acestia constatand decesul. Bucati din trupul victimei au fost imprastiate pe carosabil. „Pe data de 19 decembrie, in jurul orei 19:00, a avut loc un accident rutier in zona pasarelei Bucium. Conducatorul unui autoturism, in varsta de 32 de ani, a surprins si accidentat un pieton care se afla pe partea carosabila. Pietonul in varsta de 31 de ani a decedat. In urma incidentului rutier, a fost intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa„, a mai declarat reprezentantul IPJ Iasi.La nici 10 metri de locul tragediei, pe contrasens, a avut loc o tamponare usoara. Unul dintre soferi a refuzat sa faca alcooltestul, iar politistii au continuat cercetarile.

Citeste si: EXCLUSIV! Accident infiorator in Bucium. Un barbat a fost luat pe sus de o masina- FOTO

Accidente in lant, cu victime multiple

Pe 19 decembrie, un grav accident s-a produs la Valea Ursului, unde o masina Renault si o Skoda s-au ciocnit violent in trafic. Ambele autoturisme au parasit partea carosabila si au ajuns in decor. Un sofer in varsta de 77 ani, aflat la volanul Skodei, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Renault ce se deplasa regulamentar, iar in urma impactului cei trei pasageri aflati in Renault au fost raniti. La fata locului au intervenit medicii de la Ambulanta si de la SMURD.

Citeste si: Accident la Letcani. Pasagerii au scapat doar cu o sperietura zdravana – FOTO

Un alt incident rutier a avut loc duminica dimineata in Horpaz, comuna Miroslava. Soferul unui autoturism Seat Ibiza a pierdut controlul volanului si s-a izbit de un cap de pod. In masina se mai aflau patru persoane. Se pare ca, inainte sa urce la volan, soferul a chefuit impreuna cu prietenii sai int-un bar din apropiere. Tanarul care se afla la volan era beat si nu a mai putut controla autoturismul, masina izbindu-se violent de un cap de pod, dupa care a aterizat intr-un sant. Desi constiente, victimele, trei barbati si doua fete, cu varste intre 17 si 39 de ani, au fost transportate la spital, avand multiple traumatisme cranio-faciale si toracice, in timp ce una a suferit chiar leziuni la coloana vertebrala. Soferul a fost testat alcoolscopic, rezultand o alcoolemie de 0,72 la mie. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Citeste si: EXCLUSIV!Un tren plecat din Iasi a ramas blocat in camp la Vaslui – UPDATE

Pe langa accidentele enumerate mai sus, alte zeci de incidente in trafic au avut loc pe strazile din Iasi. Autoturisme sau camioane rasturnate si tamponari usoare au fost inregistrate la intervale de timp foarte scurte in tot judetul. Pe langa incidentele luate in evidenta de Politia Rutiera, au existat alte zeci de accidente fara victime, pe care soferii au decis sa le solutioneze pe cale amiabila. Politia ieseana reaminteste soferilor ca viteza cauzeaza si agraveaza accidentele de circulatie. Le cauzeaza pentru ca reduce posibilitatea de manevrare la timp a autoturismului si le agraveaza întrucât socul este mai puternic, iar consecintele dramatice.



loading...

Comentarii
Adauga un comentariu