News Flash:

Astra l-a exclus pe Cristi Munteanu

10 Decembrie 2009
679 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristi Munteanu
Portarul echipei Astra Ploiesti, Cristi Munteanu, a fost exclus din lot, motivatia fiind legata de iesirile necontrolate pe care acesta le-a avut la adresa colegilor din vestiar. Insa excluderea acestuia nu s-a axat doar pe cearta cu jucatorii din lot, ci au fost legate si de declaratiile contra antrenorului Nicolo Napoli. Oficialii clubului au luat aceasta decizie pentru a evita orice scandal in interior. "Totul s-a produs din momentul in care antrenorul a hotarat titularizarea lui Miron, preferat pentru un meci in care se anticipa ca Dinamo va juca cu mingi inalte. Cel ce a decis la penaltiuri calificarea in meciul din Cupa Romaniei cu FC Timisoara acuzase dureri lombare la sfarsitul saptamanii trecute, ceea ce a determinat intrarea sa intr-un program special. Supus unor amanuntite investigatii medicale, Bogdan (Miron-n.r.) a primit avizul de specialitate marti, iar testul specific efectuat pe teren l-a confirmat apt de joc", se arata intr-un comunicat postat de conducerea clubului. Tehnicianul Nicolo Napoli a precizat ca portarul va fi indepartat definitiv de la echipa din cauza comportamentului pe care l-a afisat. Napoli nu s-a legat doar de Munteanu. Antrenorul a mai facut o serie de afirmatii legate si de alti jucatori, aflati in lot, dar care au trecut si pe la Dinamo, si care ar fi fost contactati de bucuresteni. "Inaintea meciului din Cupa Romaniei s-a vorbit despre o teama de a folosi jucatori de la Dinamo, ceea ce nu a fost asa. Acum, jucatorii au fost sunati de catre Dinamo si amenintati ca au cariera in pericol. Au fost sfatuiti ca ar fi mai bine sa nu intre pe teren, iar daca o vor face, sa stea linistiti. Cei doi au dat dovada de caracter si m-au informat, iar decizia mea a fost sa nu-i convoc la acest joc", a spus Napoli.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1699 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013286 (s)

loading...