News Flash:

Culmea tupeului

30 Noiembrie 2007
1679 Vizualizari | 2 Comentarii
Alexandru Dobrescu
Sunt abia cateva luni de cand o voce a societatii civile, de loc din Iasi, a fost dovedita ca a colaborat cu institutiile de represiune ale defunctului regim. Nu era primul glas peste masura de intransigent nevoit a-si tempera vehementa din pricina unui trecut asupra caruia pastrase o sfanta tacere si, pe cat se pare, nu va fi nici ultimul. E aproape un obicei ca procurorii inflexibili ai semenilor cazuti in pacat sa se recruteze dintre pacatosii cu acte in regula. Nu am nici caderea, nici tentatia de a-l lua si eu la intrebari pentru faptele de odinioara. Daca propria-i constiinta ii permite sa doarma linistit cu o asemenea povara, n-are decat. Dar tot atunci a mai iesit la iveala ca iesanul nostru isi edificase o cariera academica pe baza unor titluri pe care nu le avea si a unor carti pe care nu le scrisese. Lumea e dintotdeauna plina de inchipuiti, cei mai multi in libertate si doar o foarte mica parte adapostiti in stabilimente medicale. Mi s-a intamplat sa intalnesc destui veleitari convinsi iremediabil ca sunt mari creatori, nerecunoscuti ca atare din pura gelozie. Mi s-a intamplat sa cunosc, de asemenea, si cativa sarmani incredintati ca ii intrupeaza in perpetuitate pe Napoleon, Carol cel Mare sau Einstein. Numai ca si superlativa parere despre sine a celor dintai, si greaua afectiune a celor din urma erau, la o adica, fara consecinte in plan social. Iesanul nostru, in schimb, nu s-a multumit sa-si cultive iluzia in cercul apropiatilor, ci s-a slujit de ea ca sa urce nestingherit treptele ierarhiei universitare si sa imparta, de la inaltimea atinsa, recunoasteri academice. Aceasta uzurpare de titluri mi se pare infinit mai grava decat toate faptele reprobabile din biografia iesanului nostru si nu cred sa existe argumente decente capabile sa o scuze, Presupunand ca mai are un dram de bun simt, omul dovedit a fi exact contrariul a ceea ce se pretindea in ordine stiintifica si morala n-ar mai scoate o buna bucata de vreme capul in lume. Concetateanul nostru are insa alte masuri etice, asa ca, incurajat de amici, iese in presa cu fragmente comentate din propriul dosar de securitate. Trec peste amanuntul ca selectia defel inocenta si glosele tendentioase vor sa sugereze ca el a fost o victima inocenta a sistemului, cum trec si peste «dezvaluirile» nominale (ce-l asaza in tovarasia unor personalitati cu moralitate poate ca discutabila, dar cu reputatii stiintifice nefrauduloase), menite sa indrepte atentia intr-alta parte. Ma intreb numai daca si in ce masura aceasta experienta de tinerete a iesanului nostru (prezentata azi cu atata discretie) ar putea lamuri in vreun fel cealalta experienta, petrecuta la maturitate, a doctoratului de poveste (tratata acum drept o bagatela, capabila sa inflameze cel mult opinia publica autohtona, insuficient familiarizata cu obiceiurile academice europene). Dupa aceasta culme a tupeului, orice e posibil. Ma astept, prin urmare, ca zilele si saptamanile urmatoare sa ne aduca alte publicatii, la fel de interesante, ale iesanului nostru, stranse ulterior intr-o carte de succes, din care sa reiasa ca judecata noastra, intemeiata pe traditia celor zece porunci, nu mai corespunde defel vremurilor actuale, guvernate de o elasticitate morala fara cusur.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Valeriu Pavel, Oslo  | #24540
Domnule Dobrescu,

M-ai indoit, dle, cu platitudinea scrisorii dumitale! Dumneata vrei sa fii ironic - nu reusesti - , un alt stilp al perfectei etici de adevarat intelectual pur si nevinovat. Dupa cum te vad in fotografie pari a fi, intr-adevar, nevinovat...Si eu sint iesean de-al dumitale si sint convins, acelasi leat. Chiar esti simpatic, iar in fotografie autoironic. Cum e posibil, domnule, ca un fin si pur intelectual ca dumneata sa ingurgitezi atita cantitate de venin si, acum, sa incepi s-o dai afara...?! Atit de puternica este ura dumitale, incit ti-a venit rau? Ce v-a facut, domnule Sorin? V-a bagat in puscarii ? Pun pariu ca esti, asa dupa figura dumitale luminata, un adept Iliescu, dar pe Iliescu dumneata il stimezi, in schimb ce pentru Sorin ai dumneata tot dispretul de care esti in stare, domnule! Si, pentru ca, adolescent fiind a fost si el zapacit, Sorin si-a cerut iertare! Ce mai doresti domnule!? Lasa-ne, domnule pe noi cu imperfectiunile noastre, nu ne omori, domnule, ai mila, nu ne mai biciu atita!
Teofil Gheorghiu, Paris.  | #24541
Ma distreaza speculatiile acestui mesager, atat de indepartat....Oare varsta inaintata inseamna compromisuri morale si confuzii voite ? Ce legatura are Domnul Iliescu in acest caz ? Poate stiti Dumneavoastra mai multe, sau socrii acestui adolescent de cateva zeci de ani...tot adolescent. Daca la aproape saizeci de ani ai ramas tot cu acelasi comportament ca in adolescenta, cred ca asta se numeste subdezvoltare umana si nu are rost sa te mai cramponezi sa fii bagat in seama ca un om matur.In cazurile grave exista doar doua percepte moral si imoral. Cale de mijloc nu exista. Ca individ este problema Dumneavoastra daca acceptati promiscuitatea.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4071 (s) | 24 queries | Mysql time :0.283994 (s)