News Flash:

Romania a pierdut razboiul cu Ungaria

19 Ianuarie 2009
750 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania a pierdut razboiul cu Ungaria
Echipa de handbal masculin a Romaniei a fost invinsa de selectionata Ungariei cu scorul de 30-27, in al doilea meci de la Campionatul Mondial din Croatia. Dupa ce in prima zi, sambata, au fost invinsi de Franta, jucatorii pregatiti de antrenorul Aihan Omer ar fi avut nevoie de o victorie in disputa cu Ungaria.

Tricolorii au inceput bine jocul, au dominat prima repriza si au condus chiar si cu sase goluri pe tabela de marcaj. La pauza insa, Romania avea sa aiba un avantaj de doar trei goluri, scor 16-13. Repriza a doua avea sa fie insa una de cosmar. Pe teren a existat o singura echipa, cea a Ungariei, care a speculat din plin caderea fizica a romanilor si a castigat partida cu scorul de 30-27. In meciul de sambata, primul pentru delegatia tricolora la Campionatul Mondial din Croatia, Romania a fost spulberata de Franta, campioana olimpica en-titre. De patru ori campioana mondiala, echipa Romaniei a aratat intocmai ca o formatie absenta de la marile intreceri in ultimii 14 ani. Atacuri timide, numeroase greseli in aparare si un portar advers Thierry Omeyer aflat intr-o zi fabuloasa. Acestea au fost coordonatele principale trecute in dreptul jucatorilor pregatiti de Aihan Omer. Inceputul meciului de la Osijek a stat sub semnul interventiilor experimentatului portar francez Omeyer, acesta ajutandu-si echipa sa se pastreze in avantaj, dupa doua interventii la 7 metri si alte patru parade in situatie de unu contra unu cu handbalistii romani.

Abalo a reusit deschiderea scorului dupa patru minute sterile si Fernandez a majorat avansul Cocosului galic. Guigou a facut 3-0 in minutul 6, pentru ca Valentin Ghionea sa marcheze primul gol al Romaniei abia in minutul 9. Franta s-a distantat rapid la patru goluri diferenta, 5-1 in minutul 7 si 7-3 in minutul 18, desi Romania revenise la doar doua lungimi (3-5) in urma reusitelor semnate de extremele Laurentiu Toma si Valentin Ghionea. Diferenta de sase goluri a fost ecartul maxim dintre cele doua echipe in prima parte a jocului, francezii punctand rapid dupa fiecare interceptie, ratare sau pasa gresita a tricolorilor. In cele din urma, reprezentanta Hexagonului a intrat la cabine cu un avans de doar trei goluri (12-9), un rezultat normal dupa desfasurarea jocului. Romania s-a apropiat din nou la doua goluri (11-13) in debutul partii secunde, dar pe masura trecerii timpului, experienta mai mare a handbalistilor pregatiti de Claude Onesta a facut diferenta. Fara a pune probleme la 9 metri si cu un pivot Eremia Paraianu marcat strans de aparatorii adversi, Romania a supravietuit din jocul extremelor Toma si Ghionea, pe parcursul mitanului secund in meci intrand si Jurca, Rohozneanu sau Irimescu.

Scorul a capatat proportii din ce in ce mai mari, Nikola Karabatic si Michael Guigou intrecandu-se in executii dintre cele mai pretentioase. Interventiile lui Rudi Stanescu au limitat diferenta de pe tabela, in cele din urma Franta invingand Romania fara drept de apel, scor 31-21. Marcatorii Romaniei in primul meci de la Mondiale au fost: Toma (5 goluri), Ghionea (4), Jurca (3), Irimescu (3), Rohozneanu (2), Paraianu (2), Buricea (1), Petrea (1). Portarul Stanescu a incheiat meciul cu un procentaj de 32 la suta, aparand 14 dintre cele 40 de aruncari ale francezilor. Rezerva Mihai Popescu a intrat intre buturi la o aruncare de la 7 metri si a fost invins de Guigou. Cei mai buni marcatori ai meciului au fost Nikola Karabatic si Michael Guigou, fiecare cu 7 goluri in cont. Dupa primele doua meciuri, astazi, de la ora 16.30, Romania va intalni Argentina, programul pentru zilele urmatoare fiind: miercuri, 21 ianuarie: Australia-Romania, ora 16.00 si joi, 22 ianuarie: Slovacia-Romania, ora 18.00. Toate meciurile vor fi transmise in direct pe TVR 2

thierry omeyer aihan omer valentin ghionea laurentiu toma toma jurca
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2048 (s) | 22 queries | Mysql time :0.081911 (s)