News Flash:

Intre Udrea si Videanu, eu unul il prefer pe el

20 Iulie 2010
1313 Vizualizari | 2 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu 7
Auzim ca la Moscova, atunci cand se discuta despre viitorul presedinte al Federatiei Ruse, oamenii nu pronunta decat doua nume: Putin si Medvedev. Dupa cum se stie, Putin a detinut de doua ori cea mai inalta functie in stat, dupa care i-a cedat-o lui Medvedev, care l-a numit prim ministru. Acum la randul sau, Medvedev poate face pasul inapoi. De fapt, pasul lateral. Lasandu-i un nou culoar lui Putin pentru prezidentiale, el urmand sa devina prim ministru. Un adevarat Kazacioc. Un dans asemanator putem vedea si la Bucuresti. Prin inaltarea politica a Elenei Udrea. De aceasta data, tandemul ar fi Basescu - Udrea. Daca Udrea ajunge acum prim ministru si mai tarziu presedinte, Traian Basescu va putea fi, in viitor, premier. Evident, un premier jucator. Dar pentru a se ajunge atat de departe, trebuie distrus Videanu. Si nu numai el. De aici, titlul. Daca trebuie cineva sa castige, din acest ipotetic razboi, atunci ar fi preferabil ca acel cineva sa fie nu Udrea, ci Videanu.

Cum am ajuns eu, care i-am adus atat de multe acuzatii lui Videanu, atat pe vremea cat a fost un prost administrator al Bucurestiului, cat si dupa, sa il sustin in raport cu Elena Udrea? Oi fi eu, oare, misogin? Categoric, nu. Videanu este un individ corupt pana in varful unghiilor. A fost un primar general slab, a carui activitate in Bucuresti poate fi taxata drept catastrofala si este un ministru la fel de slab. Singura bila alba o obtine atunci cand este vorba de afacerile si de conturile personale. Evident, in combinatii cu statul. Adica cu banul public. In plus, Videanu minte de ingheata apele. Ultima gogonata e cea in care a facut comparatie cu Grecia, vorbind despre cresterea si descresterea preturilor. Pericolul pe care el il prezinta pentru normalitatea acestei tari, rezida si in complicitatea pe care o intretine pe linie de partid si nu numai cu ceilalti doi grei, Blaga si Berceanu. Aceasta troica a instalat marea coruptie institutionalizata in Romania si, in orice caz, nu din acest motiv se afla in conflict - daca se afla - cu Traian Basescu.

Marul discordiei este Elena Udrea. Nici nu ajunsese bine sef al statului cand Traian Basescu a trimis un demnitar PD-L - pe atunci PD - la Consulatul roman din New York, pentru a solicita sprijinul in procurarea de carti politice, pentru cultura de prezidentiabil a doamnei Udrea. Informatia a facut ceva valuri, nu numai la New York, ci si la Bucuresti. Pe atunci, doamna Udrea era simplu consilier prezidential, iar informatia, pe care am prezentat-o opiniei publice, nu s-a bucurat de prea multa credibilitate. Acum, insa, situatia este radical schimbata.

Doamna Udrea a fost numita presedinte PD-L a celei mai importante organizatii din tara, Bucurestiul. In acelasi timp, fiind ministrul Dezvoltarii, are acces la cele mai importante fonduri pe care le poate dirija un om politic din Romania. Impartind banii “frateste”, ea isi poate subordona partidul. Fiind sefa pe Bucuresti, poate candida la titlul de Primar General al Capitalei, o exceptionala trambulina pentru sefia statului. Fiind ministrul cu portofelul cel mai gros, poate ajunge si prim ministru.

Daca Basescu a intrat in conflict cu troica, Blaga – Videanu - Berceanu, miza e viitorul Elenei Udrea. Daca as avea de ales, dar nu am, as alege raul cel mai mic. Intre coruptia institutionalizata si dictatura tandemului Basescu - Udrea, aleg coruptia. E mai putin primejdioasa decat suprimarea libertatilor.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

1025 viz    1 com
995 viz    0 com
989 viz    0 com
1523 viz    4 com
677 viz    0 com
801 viz    0 com
893 viz    0 com

Comentarii (2)

dottore  | #115685
cine spune asta? cineva care isi baga ghiara-n gat ca "videanu nu imparte" cu el? cat de prosti trebuie sa fie cei care cred ce scrie aceasta lichea, SRS? ...foarte prosti
intre un cos de gunoi si SRS, multi ar alege cosul de gunoi; cu cosul de gunoi poti sa faci ceva curatenie, cu SRS, imprastii si gunoiul strans!
Horatiu  | #115766
Cata prostie duamne! Acest Rosca Stanescu este la fel ca si televiziunea lui Vantu respectiv Realitatea. Un om extrem de manipulator care pana la urma urmei a colaborat si posibil sa colaboreze si in prezent cu securitatea. Nota 2, stai jos!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1839 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020382 (s)

loading...