News Flash:

Marian Cozma a fost executat cu sange rece

25 Februarie 2009
1276 Vizualizari | 0 Comentarii
Marian Cozma a fost executat cu sange rece
Noi dezvaluiri ies la suprafata in cazul mortii lui Marian Cozma. Cotidianul Jurnalul National a ajuns la o concluzie terifianta: Marian Cozma a fost ucis cu sange rece. Nu a fost vorba deloc de crima accidentala, asa cum sugereaza trei dintre cei arestati. Dimpotriva. Ceea ce nu s-a facut public din raportul medico-legal este ca pe corpul handbalistului sunt nu una, nu doua, ci mai multe lovituri de cutit. "Cel putin patru!", sustin surse medicale, ceea ce duce cu gandul, clar, ca este vorba mai degraba de o executie decat de un omor accidental, produs la suparare, scrie sursa citata. De asemenea, surse judiciare declara ca a fost o mare greseala ca cei doi handbalisti nu au fost paziti de Politie in spital. Nu se exclude nici varianta intimidarii lor chiar de catre agresori. De mentionat ca Politia l-a cautat intai pe Sztojka tocmai in spitalul din Veszprem, unde oricine poate intra fara nici un fel de probleme! Un al treilea handbalist participant la evenimentele in care Marian Cozma si-a pierdut viata, Uros Vilovski, a rupt pana la urma tacerea si a vorbit despre ceea ce s-a intamplat in noaptea dramatica: "Cinci-sase interlopi ne-au abordat cu putin inainte de ora trei. Nu stiu de ce. Cand am vazut ce se intampla, am incercat sa imi scot colegii din bar, apoi am fugit si am inceput sa urlu pe strada. Am incercat sa atrag atentia interlopilor asupra mea, sa ma urmareasca pe mine si sa ii faca scapati pe ceilalti. L-am intalnit pe Pesici la coltul cladirii. Avea sange pe maini.

L-am intrebat daca poate umbla, mi-a spus ca da, desi se vedea ca este tot mai slab cu fiecare pas. Cu moartea lui Marian Cozma mi-am pierdut unul dintre cei mai buni prieteni. Locuiam cu el in acelasi imobil, la acelasi etaj. Mergeam unul la celalalt dimineata, la pranz si seara. Si la cina in oras ieseam impreuna", a declarat Vilovski. De altfel, conexiunile dintre politistii unguri din Veszprem si lumea interlopa sunt arhicunoscute, dar negate vehement de autoritati. Potrivit unor informatii neoficiale, in momentul producerii crimei la Clubul Patriotul, in incinta localului se aflau patru politisti in afara serviciului si o judecatoare. Potrivit Jurnalului National, informatia este nuantata de Politie, dar nu negata! Se spune chiar ca unii politisti lucreaza dupa program in barurile din oras, ca agenti de paza. Astfel, relatiile dintre ei si interlopii care frecventeaza aceste locuri si care le controleaza ar deveni iminente. Atasatul de Interne al Romaniei la Budapesta, Ioan Bente, a declarat, pentru Mediafax, ca au fost implicati 25 de oameni in atacul asupra lui Marian Cozma, handbalistul roman injunghiat mortal, la 8 februarie, intr-un restaurant din Veszprem. "Problema e ca au fost 25 de persoane implicate, dintre care cinci, care sunt in prezent arestate, apar pe inregistrarea camerelor de supraveghere in secventa de circa 12 secunde, jos, in bar, in timpul conflictului. Parerea e ca sunt 95 la suta sanse ca atunci sa se fi produs prima injunghiere, in rinichi, a lui Marian Cozma. Sus, la disco-bar, erau ceilalti 20. Ei au auzit ca este bataie si au coborat. Neavand loc, au iesit afara, unde se banuieste ca Marian (n.r.- Cozma) a fost injunghiat in inima", a spus Bente, subliniind ca se vorbeste inca de date preliminare. Initial, autoritatile maghiare au dat in urmarire internationala trei suspecti in cazul uciderii handbalistului roman, iar doi dintre ei, Gyozo Nemeth si Sandor Raffael, au fost retinuti, in mai putin de 24 de ore de la asasinat, in Austria. Cei doi au fost extradati vineri. Un al treilea suspect, Sztojka Ivan, s-a predat la 13 februarie, iar politia maghiara a anuntat, ulterior, ca a mai retinut doi suspecti, Gabor P. si Csaba B.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1784 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017997 (s)

loading...