News Flash:

Sperante pentru cei 300 de salariati de la Nectar

20 August 2000
895 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma cu doua zile, la sediul SC Nectar SA Pascani a avut loc o prima runda de negocieri intre patronat si sindicat, pentru analizarea situatiei la cea mai mare fabrica de zahar din Moldova. Dupa mai bine de opt ore de negocieri intense, s-a ajuns la o singura concluzie, aceea ca participantii sa se reintalneasca saptamana viitoare. "Noi am vrut, la negocieri, un singur lucru: ca toti fostii salariati (actualmente someri) sa inceapa, cat mai devreme posibil, sa munceasca. Totodata, am propus reprezentantului patronatului ca dupa efectuarea remontului, in acelasi timp, cand incepe procesarea sfeclei de zahar, sa faca in asa fel incat sa poate procesa si zahar brut adus din import", ne-a declarat Dragos Frumosu, vicepresedinte al Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara.
Din nefericire pentru cei aproximativ 200 de muncitori aflati in curtea societatii, Calin Negruta, reprezentantul patronatului, le-a explicat sindicalistilor faptul ca el nu are putere de decizie si ca ar dori mai mult sa ia la cunostinta despre problemele muncitorilor. "Am analizat impreuna posibilitatile de a redeschide fabrica, dar, din pacate, industria de zahar din Romania este destul de labila. Saptamana viitoare, vom avea un raspuns ferm in ceea ce priveste Nectarul. Speram ca la urmatoarea intalnire sa vin la Pascani cu vesti mai bune", a declarat Calin Negruta, negociatorul principal cu sindicatul. Sandu Mihalache, liderul de sindicat de la Nectar, este de parere ca au fost trasi pe sfoara, deoarece discutiile au ramas ca la inceput. "Inca de la inceputul conflictului am fost amagiti cu promisiuni pe care patronul nu le-a respectat niciodata", a afirmat Sandu Mihalache. Cei circa 200 de muncitori hotarasera sa-l blocheze pe Calin Negruta in fabrica, pana cand acesta obtine acordul unuia din fratii Micula sa vina sa discute cu ei. Aceasta actiune a esuat. Muncitorii afirma faptul ca la ora 20 erau infometati si prea obositi pentru o asemenea manifestare. Sindicalistii dau un ultimatum patronatului ca, daca nici saptamana viitoare nu se rezolva nimic, ei vor declansa ample miscari de protest. Nemultumitii sunt hotarati sa blocheze drumul DN 28, sa picheteze Primaria municipiului, Prefectura, ba chiar sa ajunga si la sediul Guvernului. Tot in cursul zilei de joi, directorul Radu Stefanescu s-a aflat la Bucuresti, unde a purtat o serie de discutii cu principalii furnizori de energie, pentru a obtine un plan de reesalonare a datoriilor. In aceeasi zi, Stefanescu a avut o intalnire si cu unul din fratii Micula, informandu-l de ceea ce se intampla la SC Nectar SA Pascani. "Am avut la Bucuresti o serie de convorbiri cu mai multi factori de care depinde soarta fabricii. De peste tot am obtinut promisiuni ferme ca totul va fi bine", a declarat Radu Stefanescu. Daca muncitorii de la Nectar vor declansa ample miscari de proteste, acestora li se va alatura si circa 1000 de tarani cultivatori de sfecla care au afirmat ca vor veni la greva cu propriile mijloace de transport. In acest timp, ei vor cere FPS-ului anularea contractului de vanzare a pachetului de 52% actiuni.

Sorin URSAN
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1366 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021880 (s)

loading...