News Flash:

Spitalul din Sculeni, mormantul de dinainte de moarte al multor batrani

7 Februarie 2001
1034 Vizualizari | 0 Comentarii
Ultima oprire pe drumul fara intoarcere

•Zeci de suflete chinuite isi asteapta sfarsitul intre patru pereti •Nimeni nu mai spera sa se intoarca vreodata in familie •Majoritatea celor internati aici sufera de boli psihice cronice

La 60 de kilometri de Iasi, in apropiere de Vama Sculeni, dosita in spatele unor copaci, se afla o cladire veche, care la prima vedere pare parasita. In momentul in care te apropii de poarta, ai impresia ca totul este pustiu. Nici cainii nu se duc pe langa aceasta curte. Doua porti inchise printr-un zavoras te imbie sa patrunzi. De o parte si de alta a trotuarului se inalta zidurile unor cladiri vechi, ponosite. Aici locuiesc 26 de suflete chinuite de boala sau batranete. Apasand clanta de la intrarea in cladire, simti un miros intepator de urina. Din cand in cand, se aud oftaturile si suspinele unor glasuri aproape apuse. In hol, pe o banca, cu privirea ratacita si mainile adunate la piept, sta un batranel. Nici nu observa ca am trecut pe langa el. Un miros pestilential te indeamna sa parasesti cat mai repede cladirea. Tragi aer in piept si deschizi o usa, in spatele careia oameni fara vreun venit, fara copii, doborati de vreo boala ucigatoare, isi asteapta sfarsitul. Privelistea este cutremuratoare. Pe niste paturi ale caror lenjerie nu a fost de mult schimbata, stau covrigite corpurile unor oameni uitati de lume. Fete supte de suferinta incearca sa schiteze un zambet. Se bucura ca, in sfarsit, cineva le face o vizita. Unii n-au parasit aceasta cladire niciodata de cand au fost internati. In momentul cand vrei sa-i intrebi ceva iti raspund ca la comanda ca sunt nascuti la data de..., in localitatea cutare si nu au pe nimeni. Dumitru Butnariuc, in varsta de 70 de ani, se considera un adevarat veteran. El locuieste in aceasta sectie de peste zece ani. A lucrat ca zidar, iar in urma unei cazaturi de pe schela a ramas infirm de picioare. Desi are trei copii, Dumitru Butnariuc nu a vrut sa fie o povara pentru acestia. "Nevasta mi-a murit si nu avea cine sa ma mai ingrijeasca. Nu am vrut sa stau pe capul copiilor pentru ca si ei sunt necajiti. Am o pensie de 600.000 de lei. Din acesti bani platesc 450.000 de lei pentru spital, iar restul sunt banii mei de buzunar", ne-a declarat mos Dumitru.

Donatia romanilor din Diaspora

Inginerul Mircea Popovici are 88 de ani si este din Bucuresti. Este invalid si a ajuns aici prin interventia dr. Teodor Stamate. Nu a fost casatorit niciodata si nici nu are vreo ruda apropiata. Alaturi de pat are o masina de scris. Lucreaza la o dare de seama privind activitatea Societatii Culturale "Ginta Latina". Acum opt ani, Mircea Popovici a fost in vizita la Cernauti. Acolo a vazut setea de carte romaneasca. Acest lucru l-a determinat ca, intorcandu-se in tara, sa cumpere carti pentru romanii din Diaspora. "M-a impresionat pana la lacrimi cand am vazut cat de mult isi doresc fratii nostri carti romanesti. Am 50 de ani vechime in campul muncii si o pensie de 1,4 milioane de lei. Aproximativ 900.000 de lei ii dau la spital. Din banii ramasi cumpar carti. Pana in prezent am donat 10.000 de carti romanilor de dincolo. Pentru fiecare carte am presat cate o floare de camp, flori adunate cu diverse prilejuri. Aceasta reprezinta o particica din pamantul patriei parintilor nostri", ne-a povestit ing. Popovici.
El considera ca a avut niste parinti de aur care l-au invatat sa-si pretuiasca sanatatea. In afara de faptul ca este infirm, ing. Popovici este sanatos tun. "Parintii mei mi-au spus sa nu fumez, sa nu beau tarie si cafea. Respectand aceste lucruri am reusit sa am o sanatate de fier", a continuat Mircea Popovici.

Croitorul bolnavilor

In mijlocul unui salon se afla instalata o masina de cusut, donata unuia dintre bolnavi de catre o bucatareasa a sectiei. Dumitru Ciolan a fost adus in aceasta sectie acum trei ani. Zi de zi, coase fuste, bluze, lenjerie si rochii pentru toate bolnavele din spital. "Am facut ucenicie la o scoala din Iasi. Nu am avut niciodata o locuinta. Am stat in Holboca, la un cetatean, iar de cand am ramas fara picior, am fost adus aici. Clientele mele nu au de unde sa-mi dea bani, sunt si ele destul de necajite. Primesc mici atentii: un sapun, o lama de ras, o batista", ne-a spus Dumitru Ciolan.
Colegul lui de salon, bolnav psihic, imi intinde un teanc de scrisori cu rugamintea de a i le da cumnatei lui. Redam un fragment dintr-o scrisoare: "Draga cumnata vino sa-mi aduci schimburi uscate, un costum de haine, o cravata cu nod dublu, un ceas de mana cu 26 de rubine si unul de masa. Vreau sa vii cu masina sa ma duci acasa. Imi este dor de baiatul meu si de casa parinteasca unde m-am nascut".

Acilea poliglotul

Pe holurile sectiei, un batranel incovoiat nu are astampar. Se sprijina intr-un baston si vorbeste incontinuu. Spiridon Azoitei, poreclit Acilea, are 85 de ani si este indragostit lulea de domnisoara Ileana (in varsta de 78 de ani). Este foarte suparat pentru ca domnisoara nu vrea sa vorbeasca cu el. "Acum trei ani, cand am venit la spitalul din Sculeni, domnisoara Ileana mi-a cazut cu tronc. Este foarte batausa. M-a izbit cu capul de perete. Ea este din Vaslui si a fost capitan la criminalistica. Acum nu ma mai bate. Imi este tare draga, dar nu stiu de ce nu vorbeste cu mine". Acilea este ca un argint viu. Umbla din salon in salon si are grija ca toata lumea sa stea in pat si sa nu faca zarva. Personalul sectiei il indrageste foarte mult, deoarece mosul are grija sa le descreteasca fruntile cu bancurile si poantele lui. "Am avut un accident si coloana mi-a fost rupta. Pentru ca doctorul nu m-a pus in ghips, am ramas cocosat. I-am spus doamnei doctor sa-mi dea niste pastile ca sa ma indrept si eu, dar a spus ca nu am nimic. As vrea niste pastile pentru tinere de minte. Am capul cam dogit. Am un milion de lei pensie de veteran de razboi, dar de cand s-a dat decretul nu am vazut acesti bani si 900.000 de lei pensie de stat", ne-a povestit Spiridon Azoitei.
Singura dorinta a lui Acilea este aceea de a trai pana in 2005, adica sa implineasca venerabila varsta de 100 de ani.
Paraschiva Micsoi stie ca are cancer si isi asteapta sfarsitul. 40 de ani a locuit in Iasi, intr-o casa nationalizata, iar cand a venit proprietarul, pur si simplu, a alungat-o. "Nu aveam unde sa ma duc pentru ca sunt din Basarabia. Sotul meu a murit. Proprietarul mi-a aruncat hainele in strada. Cine primeste o canceroasa la 70 de ani?", a spus, cu lacrimi in ochi, Paraschiva Micsoi.
Pe timpul verii, cei care se pot deplasa se plimba prin curte sau ajuta la plivitul straturilor de zarzavat. Anul trecut, primarul comunei Victoria a ingropat sapte persoane care au decedat in aceasta sectie. Nimeni nu a venit sa se intereseze de soarta lor. Mai mult, unii sunt, pur si simplu, abandonati, ramanand in grija angajatilor sectiei.
Casandra STAVARACHE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2118 (s) | 24 queries | Mysql time :0.031016 (s)

loading...