News Flash:

Achitare surprinzatoare pentru un omor comis in Tatarasi

23 Mai 2007
894 Vizualizari | 0 Comentarii
• Judecatorii au decis achitarea unui batran din Tatarasi acuzat ca si-a ucis viitorul ginere • Constantin Iftode, in varsta de 72 de ani a fost achitat pe motiv ca nu el este faptasul crimei, sau mai degraba ca probele existente la dosar arata ca alta persoana ar fi comis acea crima • Atunci cand a iesit din arest, vecinii din Tatarasi erau terorizati


Judecatorii de la Tribunalul Iasi au luat ieri o decizie surprinzatoare intr-un dosar de omor. Acestia au decis ca ieseanul Constantin Iftode este nevinovat de comiterea infractiunii de omor. Astfel, inculpatul - in varsta de 72 de ani, a fost achitat pe motiv ca nu este faptasul crimei sau, mai degraba, ca probele existente la dosar arata ca alta persoana ar fi comis acea crima. In aceste conditii dosarul ar putea ramane cu autor necunoscut. "Decizia Tribunalului Iasi nu este definitiva. Inculpatul a fost achitat pe motiv ca nu este faptasul omorului", a declarat ieri judecatoarea Daniela Amancei. Trebuie mentionat ca batranul a stat arestat dupa ce a comis crima pana in luna octombrie a anului trecut, atunci cand a fost pus in libertate.

Pe data de 6 septembrie 2006 a avut loc crima, dupa ce intre Constantin Iftode, si Dumitru Curelaru, de 53 de ani, a avut loc o cearta mai aprinsa. Victima era chiar concubinul fiicei lui Iftode, adica viitorul ginere. Cei doi au baut impreuna pana s-au imbatat cremene, dupa care au inceput sa-si aminteasca diferite greseli facute de unul sau de altul. Curelaru era un om al nimanui, si mai locuia din cand in cand in casa lui Iftode. In acea seara, toata prietenia dintre cei doi a disparut in momentul in care batranul de 72 de ani a luat cutitul de pe masa si i-a taiat gatul lui Dumitru Curelaru. Crima a avut loc intr-o locuinta de pe strada Trompeta nr. 4 din Tatarasi, si pentru ca batranul nu a fost arestat imediat dupa comiterea faptei, locuitorii din zona au fost pur si simplu ingroziti de faptul ca in randul lor se afla un criminal. "Din cate am inteles, dupa ce l-a omorat, el a sarit pe mort pana cand i-a rupt toate organele interne. Acum noi ne temem, pentru ca el de cateva zile a venit acasa si ne este frica de el. Cum poate sa il lase asa, in libertate, chiar daca a omorat un om? Este un om violent, nevasta lui nici nu mai are dinti in gura de la bataile pe care i le aplica", a declarat un membru al familiei Tabacaru atunci cand batranul a fost pus in libertate de judecatorii de la Tribunal. Trebuie mentionat ca in urma expertizelor medicale facute pana in prezent de medicii spitalului Socola, batranul a iesit cu discenamant diminuat.


Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1472 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021191 (s)

loading...