News Flash:

Laburistii vor demisia lui Gordon Brown

28 Iulie 2008
588 Vizualizari | 0 Comentarii
Premierul britanic, Gordon Brown, afectat de o noua infrangere a Partidului Laburist, vineri, in cadrul unor alegeri partiale in Scotia, ar putea fi constrans sa isi dea demisia, potrivit presei de sambata, relateaza France Press. Un deputat laburist a solicitat in mod public organizarea de alegeri interne pentru desemnarea unui lider al partidului. Potrivit presei, numerosi alti parlamentari, temandu-se ca si-ar putea pierde functia, doresc ca Gordon Brown sa isi prezinte demisia. Premierul beneficiaza de un ragaz de cateva saptamani, intrucat Parlamentul este in vacanta de miercuri si pana la 6 octombrie. Insa, Gordon Brown va trebui sa faca fata la sfarsitul lui septembrie colegilor de partid, in cadrul congresului anual al Partidului Laburist, de la Manchester.

Partidul Laburist a suferit vineri o infrangere, pierzand circumscriptia East Glasgow. Presa a citat sambata mai multe declaratii anonime, probabil provenind de la aceeasi sursa, ale unui membru al Guvernului care il acuza pe Brown de aceasta noua infrangere. "Este clar ca nimeni nu poate actiona mai rau decat Gordon. Daca acest lucru se intampla in Scotia, ce sansa vom avea la Londra sau in sud-estul (Angliei, n.red.)?", potrivit unei declaratii anonime. Premierul a cerut vineri partidului sau sa aiba incredere in pofida infrangerilor si dificultatilor, respingand eventuala organizare de alegeri anticipate. Urmatoarele alegeri legislative ar urma sa fie organizate cel mai tarziu in mai 2010. Intre timp, premierul britanic si-a indreptat atentia spre alte probleme, acesta intentionand sa isi inlocuiasca autovehiculul oficial Jaguar cu o limuzina electrica, in cadrul planului sau de a-i convinge pe cetatenii Marii Britanii sa isi achizitioneze masini electrice pana in 2015, relateaza Sunday Mirror. "Gordon este hotarat sa achizitioneze un vehicul electric pentru a fi masina sa oficiala. Vrea sa ofere un exemplu. Un nou vehicul pentru premier trebuie insa sa indeplineasca o serie de cerinte de securitate, cum ar fi geamuri antiglont", a declarat o sursa de la Downing Street (resedinta primului-ministru). Utilizarea unor astfel de vehicule ar reduce dependenta de combustibil pe baza de petrol si preturile mari si ar duce la diminuarea emisiilor de carbon. De asemenea, vor trebui infiintate mii de statii de energie pentru incarcarea acestor masini.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1242 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014484 (s)

loading...