News Flash:

Municipalitatea a inceput sa achite cele 50 de autobuze

16 Noiembrie 2005
1275 Vizualizari | 0 Comentarii
•Primaria a virat in contul Regiei Autonome de Transport Public 10 miliarde lei pentru a achita a doua rata din contractul pentru cele 50 de autobuze

Situatia financiara la Regia Autonoma de Transport Public (RATP) este din ce in ce mai neagra. Pentru a achita doua rata din contractul pentru cele 50 de autobuze noi, Regia a apelat din nou la primarie si, implicit, la fondurile bugetului local. Mai mult, dupa starea economica a RATP, se pare ca anul acesta va fi incheiat cu imense pierderi. Dupa o sedinta de analiza a situatiei financiare, primarul Nichita a hotarat sa aloce RATP 10 miliarde lei (1 milion lei noi) pentru ca unitatea sa poata achita rata pentru taxa de administrare a creditului, stipulata in contractul de leasing pentru autobuze. De fapt, banii pe care bugetul local ii va trimite Regiei de Transport fac parte din fondurile de subventie, pe care Regia trebuie sa le primeasca in contul gratuitatilor oferite pentru pensionari si alte categorii defavorizate. Termenul scadent pentru plata ratei taxei de administrare expira ieri, dar dupa o discutie care a avut loc intre primar si conducerea RATP situatia a fost deblocata. Rata, in valoare de 4,3 miliarde lei (430 mii lei noi), va fi platita din banii veniti de la primarie. De precizat ca municipalitatea este garantul contractului si, in cazul in care Regia nu poate plati ratele, fondurile necesare trebuie deblocate din bugetul local. Desi primarul este total nemultumit de managementul directorului Neculai Abalasei, destituirea acestuia se lasa inca asteptata. Declarativ insa, Nichita critica intens conducerea RATP. "Nu este o solutie sa te plangi tot timpul ca nu ai bani. Sunt nemultumit de activitatea RATP si implicit a directorului Abalasei. Nu exista initiativa in cadrul Regiei si lucrurile merg foarte greu acolo", a spus ieri primarul Gheorghe Nichita. Pana la sfarsitul anului, seful municipalitatii va avea o serie de discutii in vederea inlocuirii lui Abalasei, dar Nichita nu prea vede directorul care ar putea ridica Regia. "Este foarte greu sa gasesti un director care sa reabiliteze RATP. Din evolutia financiara de pana acum, Regia va termina acest an cu pierderi", a mai spus Nichita.
Lucian SCHIOPU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1428 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023433 (s)