Eveniment-Social

Orice familie ar putea face fericit un copil abandonat de sarbatori

Publicat: 05 dec. 2014

Aceasta optiune a fost practicata si in anii precedenti si totusi pishologii ridica semne de intrebare. Prin intermediul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi (DGASPC), iesenii ar putea lua in propria familie un copil din centrele de plasament in perioada sarbatorilor. In baza unei cereri se poate aproba acest lucru doar dupa ce familia este verificata si se intocmeste o ancheta sociala. In acest mod, minorii ar avea posibilitatea sa petreaca cateva zile sarbatorile de iarna intr-o familie. Dupa aceasta perioada trebuie sa revina in centru, aspect care le-ar putea genera un dezechilibru emotional. Imaginea unei familii, cu masa incarcata, cu o atmosfera armonioasa este in mintea oricarui copil care a fost abandonat de familia naturala. Totusi, din aceasta perspectiva psihologii sustin ca aceasta desprindere scurta din sistemul de protectie poate debusola copilul care dezvolta destul de repede legaturi de atasament. In anii precedenti au fost cateva familii care au depus asemenea solicitari, dar cei mai multi au fost din randul personalului din cadrul centrelor de plasament care si-au dorit sa imparta bucuria sarbatorilor cu cei mici.

„Si cu ani in urma s-au putut primi astfel de solicitari, dar este discutabila optiunea de a lua un minor dintr-un centru de plasament in familie doar pentru cateva zile. Se schimba mediul de viata, iar in mod inevitabil se creeaza legaturi de atasament. La reintoarcerea in sistemul de protectie se pot instala dezechilibre emotionale. Din aces motiv, in fiecare an incercam ca si in centrele de plasament sa fie o atmosfera de sarbatoare, incepand de la meniul servit in zilele de Craciun si pana la impodobirea bradului, organizarea unor serbari sau a unor concerte caritabile prin care sa se stranga fonduri pentru cadourile de sub brad”, au precizat reprezentantii DGASPC Iasi.



loading...

Adauga un comentariu