News Flash:

Zapezile de alta data...

19 Februarie 2001
1166 Vizualizari | 0 Comentarii
Iernile incep intotdeauna in doua feluri. Uneori banal, poate chiar neobservat; calatoresti pe o strada pustie si simti primii fulgi. E placut, interesant, iti amintesti ca trebuia sa vina si iarna, la un timp al ei. Alteori, brusc, violent, se starneste un vant razbunator, te orbeste praful si mizeria pe care o lasa in urma lor fiindurile efemere, te ataca mirosuri pestilentiale, venite cine stie de pe unde si stii prea repede, poate, ca incepe frigul. Doua cauze, acelasi efect. Intotdeauna, "zapada cu candoarea si lucirea/ adaposteste tot ce-ascunde firea", spune un vechi proverb oriental, si cred ca iarna are rostul ei. Zapada ramane o binefacere a naturii pentru ea insasi. Zapada ramane un argument al iubirii, iar iubirea are intotdeauna culoarea alba; iar iubirea e argumentul nemuririi noastre. Asa se face ca, fara zapada, am simtit starea morbida in care ne scaldam. Am ajuns atat de tristi, incat nici zapada nu ne-a mai vizitat in ceea ce numim aceasta iarna. Cand spui, "e iarna in suflet", spui de fapt ca este echilibru, lumina si armonie; un frig placut, o ratiune care functioneaza la rece; o vreme a maturitatii depline si a intelepciunii. Cand spui primavara, spui elan, avant spiritual, trezire. Vara este laboratorul in care fierb sevele nascatoare de roade vii. Dar toamna?... Cand spui "e toamna in suflet" spui tristete, declin, deznadejde si apasare. Din nefericire, iarna dreptei noastre judecati intarzie si prelungim agonic o toamna fara de sens. Coincidenta decaderii materiale, morale si estetice pe care o traim acum cu acest anotimp din care nu intelegem nimic, si care este ca o sperietoare pentru romani, nu este de bun augur. Cei care cred in superstitii, reinventeaza apocalipsa, vorbesc iar de semnele Domnului, de aratarile lui in chip razbunator. Cei care cred in parale, evalueaza pierderile care urmeaza din cauza secetei si a "Doamne, fereste!" vreunui ger uscat ce le va compromite investitiile in grau si alte plante, deja exportate si reimportate de pe la turci ori americani, pe comisioane "legale". Artistii ftizici zac atacati de umezeala prin spelunci, obositi, fara vlaga, mai tristi ca oricine, compunand mental tot felul de opere ale dezagregarii. Si apoi, iarna este si ea o lupta cu efecte pozitive. Mai induri un ger, o zapada naprasnica si te ambitionezi sa treci peste ele, sa-ti doresti un soare mai cald, un semn de primavara. Te ambitioneaza sa rezisti. Devine astfel creatore. Ne lipsesc "zapezile de altadata", dupa inspiratul vers al lui Villon. Adica perspectiva albului, a luminii, a iubirii. In noroiul strazii creste noroiul omenesc, haosul mocirlos, saracia si imoralitatea, legea nescrisa a junglei sociale. Sunt convins ca daca acest anotimp ar fi respectat alternanta dintotdeauna a vremilor, am fi fost mai optimisti; mai luminosi, mai altfel, dar sigur mai buni. Insa, ca totul sa mearga pana la capat, nu mai avem nici macar dreptul la iarna. Nu mai e vina omului politic, de fapt e singura vina pe care n-o are, desi ar putea fi tot a lui, daca Dumnezeu pedepseste poporul pentru faradelegile conducatorilor. Dar important este ca nu mai e zapada de-altadata. De va mai veni de-acum incolo va fi prea tarziu, pentru ca atunci va veni peste o primavara pe care o asteptam mult mai reusita. Masina lumii s-ar intoarce si mai mult cu sus-n jos, si dupa ea si noi. Si totul devine din ce in ce mai fatalist. Doamne, nimic nu mai merge dupa cum stiam odata...
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1340 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014311 (s)