News Flash:

Fotbalistii ieseni au revenit in mocirla din Romania

20 Februarie 2006
951 Vizualizari | 0 Comentarii
•Aseara, fotbalistii Politehnicii au revenit in Iasi dupa 15 zile petrecute in cantonamentul de la Norcia •Gruparea ieseana a castigat pentru al doilea an consecutiv trofeul, iar antrenorul Ionut Popa s-a declarat multumit de conditiile avute la dispozitie pentru pregatirea echipei •Singura nemultumire a tehnicianului din Copou este ca trebuie sa lucreze din nou in noroiul din tara •In aceasta saptamana, Poli va mai disputa doua jocuri de verificare, cu FCM Bacau, la Iasi, si in deplasare cu Ceahlaul Piatra Neamt

Dupa cincisprezece zile in care s-au pregatit pe terenurile impecabile din Italia, fotbalistii Politehnicii au revenit aseara in Iasi, pentru a continua pregatirea in mocirla din Romania. De altfel, aceasta a fost si principala nemultumire a antrenorului Ionut Popa, care s-a aratat dezamagit ca trebuie sa se adapteze din nou la noroaiele de pe gazoanele din tara. "Ne-am pregatit foarte bine in Italia, dar acum suntem obligati sa jucam din nou in mocirla din Romania. Este o mare diferenta intre terenurile pe care am jucat noi la Norcia si cele din tara. Nu ne ramane decat sa ne adaptam din nou la aceste conditii si sa o luam de la capat", a spus Ionut Popa, care a revenit in tara cu masina, in cursul serii de sambata, si s-a oprit acasa la Arad. Despre stagiul de la Norcia, seful bancii tehnice a formatiei din Copou a avut doar cuvinte de lauda, multumit ca a putut sa joace cateva meciuri de verificare si ca a putut sa antreneze echipa pe terenuri impecabile. In schimb, Ionut Popa nu a fost la fel de multumit de prestatia unora dintre elevii sai. Astfel, tehnicianul iesean nu a ezitat sa se declare nemultumit de atitudinea atacantului Clement Palimaru, din timpul pregatirilor, sau de desele accidentari suferite de Romulus Miclea, Iulian Arhire sau Ionut Bilba.

Palimaru criticat

"Ca antrenor nu pot fi niciodata multumit, cand in timpul pregatirilor unii jucatori se accidenteaza sau racesc si atunci pierd din acumulari. Astfel, ma declar multumit de acumularile fizice, dar mai putin de capitolul tehnico-tactic. Oricum, Cernoch a avut un turneu foarte bun, la fel ca si Dianu si Iurisniti, care au crescut de la meci la meci. De asemenea, m-a uimit cat de bine si de repede s-a recuperat Sarici si cred ca intr-o luna de zile poate deveni un jucator de baza la Poli. Sunt dezamagit insa de Palimaru, care nu a inteles inca ce inseamna fotbalul profesionist", a mai spus Ionut Popa. Gruparea ieseana a castigat pentru al doilea an consecutiv trofeul Norcia Winter Cup, dar de aceasta data adversarii au fost mai slabi decat in editia trecuta. De altfel, Poli a fost desemnata castigatoarea turneului doar dupa retragerea din competitie a nationalei divizionare din Albania, in fata careia iesenii au pierdut cu scorul de 3-0, chiar in debutul stagiului de la Norcia. Chiar si asa insa, Popa este multumit de adversarii pe care i-a intalnit Politehnica in Italia, fiind mai degraba preocupat de suprafetele de joc pe care va disputa Poli urmatoarele meciuri amicale. Astfel, in aceasta saptamana, iesenii vor intalni joi pe teren propriu pe FCM Bacau, iar sambata Politehnica va fi adversara formatiei Ceahlaul Piatra Neamt, la inaugurarea nocturnei pe stadionul de sub Pietricica. "Nu stiu pe ce teren vom juca cu FCM Bacau, pentru ca am inteles ca este jale in tara. In schimb, mergem la Piatra Neamt sa jucam in nocturna si va spun ca este cea mai mare rusine ca un judet ca Iasul sa nu aiba instalatie de nocturna, iar Piatra Neamt sa beneficieze de aceasta facilitate", a mai declarat antrenorul Ionut Popa.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1663 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018420 (s)

loading...