News Flash:

Noaptea Junimii maioresciene la Muzeul Pogor

23 Iunie 2006
953 Vizualizari | 0 Comentarii
Unul dintre cele mai importante evenimente culturale care va avea loc la Iasi pe parcursul lunii iulie este "Noaptea Junimii maioresciene". Evenimentul face parte dintr-un program eruropean dedicat patrimoniului cultural national si este organizat de catre conducerea Muzeului Literaturii Romane din Iasi. Activitatile care vor fi sustinute cu aceasta ocazie vor avea loc la Muzeul Vasile Pogor in data de 1 iulie. Dintre manifestarile organizate in cadrul evenimentului, pot fi mentionate lansari de carte si de reviste culturale, momente lirice, teatrale, convorbiri literare si gastronomice si de asemenea aniversari cultural - muzicale. La "Noaptea Junimii maioresciene" vor participa numeroase personalitati culturale atat din tara cat si din strainatate. Astfel, la Muzeul Casa Pogor, vor fi prezenti cu acest prilej scriitorii Christian Schenk din Germania, Emilian Galaicu - Paun si Gheorghe Erizanu din Chisinau, Mircea Diaconu din Suceava, Gellu Dorian din Botosani, Radu Florescu din Neamt iar din Iasi vor participa Ana - Maria Rusu, Bogdan Cretu, Cezar Ivanescu, Stefan Oprea si Lucian Zup. Coordonatorii activitatilor vor fi prof. Ioana Cosereanu, prof. Dan Jumara si profesorul Valentin Talpalaru.
Diana LITе
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1306 (s) | 22 queries | Mysql time :0.017032 (s)

loading...