News Flash:

Pamantul - prioritatea Guvernului

24 Martie 2001
1047 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ministrul Agriculturii a mentionat ca PDSR se va ocupa de problema proprietatii funciare •Taranul care va cumpara un tractor va plati mai putin de jumatate din pretul acestuia •Exista contracte de irigatii doar pentru un sfert din suprafata arabila

In perioada imediat urmatoare, Cabinetul Adrian Nastase si-a propus sa acorde o atentie sporita situatiei din agricultura. In scurt timp, toate prefecturile vor pune la dispozitia Executivului organigramele complete ale judetului, care sa cuprinda numarul specialistilor din comune (medici veterinari, ingineri agronomi, ingineri zootehnisti, specialisti in cadastru etc.), parcul tehnic, suprafetele de pamant si altele, urmand ca Guvernul sa ia masuri pentru ca nici o localitate sa nu mai ramana descoperita la aceste capitole. De asemenea, pedeseristii se vor ocupa de problema proprietatii funciare.
"Atentia Guvernului este concentrata asupra legii pamantului, iar unul din punctele cele mai importante ale activitatii noastre este modul de aplicare a Legii fondului funciar", a spus Ilie Sarbu, ministrul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.
Ministrul a recunoscut ca, data fiind situatia grea din agricultura, noua putere a actionat repezit pe baza unui sablon propus de anumiti "oameni de bine", dovedindu-se, ulterior, ca, si de data asta, au predominat interesele. Astfel incat, Guvernul este nevoit sa-si schimbe din nou strategia agricola. Tot suprematia interesului pare a se manifesta si in sectorul exportului de busteni, de vreme ce, desi s-a elaborat o ordonanta de urgenta, care interzice acest gen de comert, cei din domeniu fac pe nestiutorii sau cer imperios normele metodologice spre a se conforma actului normativ.
In ceea ce priveste abrogarea unei alte ordonante de urgenta (de pe vremea Cabinetului Radu Vasile, privind acordarea unor facilitati taranilor care achizitionau utilaje agricole), Sarbu a explicat ca, la indicatiile Bancii Mondiale, s-a preferat o alta varianta, ce va avea drept urmari alte facilitati. De pilda, in viitorul apropiat, taranul care va cumpara un tractor va plati mai putin de jumatate din pretul acestuia.
Referindu-se la seceta din Romania si la felul in care Guvernul va contracara efectele acesteia, ministrul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor a afirmat ca, fata de ultimii ani, a crescut suprafata de teren ce va fi irigata. Cu toate acestea, din totalul de trei milioane de hectare ce ar putea fi udate, exista contracte ferme doar pentru 750.000 ha, cu sperante de a se ajunge la circa un milion de hectare. Pentru reabilitarea instalatiilor de irigare exista si un proiect in derulare finantat de Banca Mondiala, in valoare de 650.000 de dolari.
Sarbu a spus ca un plan de culturi dirijate nu este posibil din cauza faramitarii fondului funciar, dar se incearca reorientarea agriculturii romanesti spre piata estica. In acest sens, ministrul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor va avea o intalnire cu omologul sau din Rusia.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014789 (s)

loading...