News Flash:

Postul de manager de la Spitalul de Urgente este scos la concurs

2 Octombrie 2010
1363 Vizualizari | 0 Comentarii
Spitalul de Urgente Sf. Ioan scoate la concurs postul de manager. Decizia a fost luata ieri, in cadrul Consiliului de Administratie al unitatii medicale. Anuntul a fost publicat pe site-ul spitalului si in revista Viata Medicala. Conform calendarului, examenul pentru ocuparea postului se va face intre 1 si 3 noiembrie. Decizia vine de la Ministerul Sanatatii si este parte din programul de descentralizare a spitalelor. La Spitalul de Urgente Sf. Ioan, dr. Vladimir Poroch ocupa aceasta functie de zece luni. "Voi participa la concurs. Ma voi inscrie cu proiectele pe care le am in derulare, dar si cu cele pe care le voi face. In cele zece luni de cand am ocupat aceasta functie, achizitiile prioritare au fost directionate catre cele mai importante activitati medicale. A fost realizata o eficientizare a activitatii specifice, care asigura buna desfasurare a activitatii medicale si administrative. In aceasta perioada, am reusit certificarea ISO pentru Radiologie, o buna colaborare cu furnizorii si inceperea lucrarilor de modernizare a ambulatoriului", a declarat dr. Vladimir Poroch.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1728 (s) | 25 queries | Mysql time :0.020173 (s)

loading...