News Flash:

Criminalul de la Lespezi, arestat

18 Decembrie 2010
1186 Vizualizari | 0 Comentarii
• Criminal arestat dupa un an de la comiterea faptei • Un barbat din comuna Lespezi si-a ucis concubina fiindca facuse datorii la barul din sat • Acesta incercase sa scape de condamnare ascunzandu-se prin comunele invecinate • Ucigasul a fost incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi

Joi, politistii din cadrul Biroului Politiei Rurale Pascani, impreuna cu lucratori de la Postul de Politie Lespezi, au reusit sa il prinda pe Ioan Nechita, in varsta de 59 ani, din satul Buda, comuna Lespezi. Barbatul era cautat pentru crima. Acesta si-a ucis concubina in luna mai a anului trecut. Ucigasul a fost condamnat la 10 ani de inchisoare de Tribunalul Iasi, care a emis si un mandat de arestare pe numele lui. Ioan Nechita a incercat sa scape basma curata refugiindu-se prin alte comune. Intors sa isi viziteze rudele din Buda, Nechita a fost depistat si arestat de politisti. Criminalul a fost incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi, urmand sa isi ispaseasca pedeapsa de 10 ani de inchisoare pentru omor.

Si-a ucis concubina cu un scaun

Ioan Nechita si-a ucis concubina, pe Mariana Gheorghita, in varsta de 54 ani, in luna mai a anului 2009. Cei doi locuiau impreuna de 14 ani si erau cunoscuti de vecini drept mari amatori de alcool. De la bautura a pornit si scandalul dintre cei doi. Mariana Gheorghita obisnuia sa se imbete peste masura si, mai ales, sa faca datorii pe la barurile din sat. Pe 28 mai femeia s-a imbatat ca de obicei si s-a culcat sub un nuc din curtea casei. Intors de la munca, din localitatea Preutesti, judetul Suceava, unde era vacar, Ioan Nechita s-a infuriat gasind-o pe concubina in stare de ebrietate. S-a dus si el la un bar din sat sa se cinsteasca. Aici a aflat ca Mariana Gheorghita era inglodata in datorii. Barbatul a platit si s-a intors furios acasa, decis sa-i dea o lectie. Gasindu-si concubina tot sub nuc, a lovit-o cu un scaun in cap, apoi s-a culcat. Vecinii si-au dat seama ca femeia nu mai misca si au chemat politia. Mariana Gheorghita a decedat pe loc in momentul loviturii, iar Ioan Nechita a fost condamnat pentru omor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ioan nechita crima tribunalul iasi
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4334 (s) | 24 queries | Mysql time :0.319561 (s)