News Flash:

Iesenii isi amaneteaza bunurile pentru masa de Paste

17 Aprilie 2009
788 Vizualizari | 0 Comentarii
• Pentru a avea banii necesari pentru cumparaturile de Paste, din ce in ce mai multi ieseni apeleaza la casele de amanet • Reprezentantii acestor societati sustin ca fata de anii trecuti, cand in preajma sarbatorilor afacerile mergeau prost pentru ca iesenii beneficiau de prime, in acest an numarul clientilor a crescut foarte mult


Lipsa primelor pentru Sarbatorile Pascale in mai toate unitatile economice, pierderea locurilor de munca, precum si greutatile pe care le intampina atunci cand se prezinta in fata unui ghiseu bancar pentru a contracta un credit de valoare mica pentru nevoi personale ii determina pe ieseni sa-si indrepte atentia catre casele de amanet, pentru a avea bani pentru masa de Paste. Reprezentantii caselor de amanet sustin ca, in ultimele doua saptamani, numarul iesenilor care si-au amanetat bunurile a crescut simtitor. "Daca in anii trecuti, in preajma sarbatorilor, afacerile mergeau destul de prost, pentru ca mai toti angajatii beneficiau de prime, in acest an situatia s-a schimbat radical. Sunt foarte multe persoane care au venit sa-si amaneteze bunurile pentru a avea bani pentru Paste", a declarat Valentin Ciobanu, reprezentantul unei case de amanet. Potrivit acestuia, iesenii care-si amaneteaza bunurile in aceasta perioada sunt, in general, persoane cu varste de pana in 45 de ani, iar sumele pe care le solicita se ridica la cel mult 500 lei. Printre bunurile amanetate se numara bijuterii sau aparate electronice si electrocasnice si, de cele mai multe ori, clientii solicita sume mai mari decat valoarea oferita de reprezentantii caselor de amanet. "Persoanele in varsta sunt reticente atunci cand vine vorba de a amaneta o bijuterie sau un aparat electronic sau electrocasnic. In general, cei de pana in 45 de ani apeleaza la serviciile noastre", a precizat Valentin Ciobanu. Chiar daca iesenii isi lasa in amanet bunurile cele mai valoroase, in proportie de 90 la suta acestea sunt rascumparate de catre clienti. "Sunt foarte putine cazurile in care un calculator, un televizor, un telefon sau bijuterii nu sunt rascumparate de catre cei care le-au amanetat si suntem noi nevoiti sa le valorificam pentru a ne recupera banii imprumutati", ne-a declarat Cristian Paulescu, gestionarul unei case de amanet.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4448 (s) | 22 queries | Mysql time :0.329985 (s)