News Flash:

Mama si fiu, bagati in spital de un sofer beat si fara permis

20 Noiembrie 2009
879 Vizualizari | 0 Comentarii
Mama si fiu bagati in spital de un sofer beat si fara permis
• Inconstienta fara limite a unui sofer beat si fara permis • Tanarul de 28 ani a bagat in spital doua persoane, mama si fiu, dupa ce s-a urcat beat pulbere la volan Inconstienta fara limite a unui sofer beat si fara permis. Tanarul de 28 ani a bagat in spital doua persoane, mama si fiu, dupa ce s-a urcat beat pulbere la volan. Acesta a intrat cu masina intr-un stalp de inalta tensiune, iar cele doua persoane aflate in autoutilitara au fost ranite grav. Accidentul s-a produs in urma cu doua zile, in jurul orei 21.00, pe un drum satesc din localitatea Pietris, comuna Dolhesti. Tanarul a primit vizita unor rude, iar pentru ca afara se lasase intunericul, acesta s-a oferit sa le conduca acasa. Desi era beat crita si nu avea permis de conducere, Laurentiu Atanasiu nu a mai stat pe ganduri si s-a urcat la volanul unei autoutilitare. Barbatul nu s-a gandit nici pentru o clipa ca-si pune in pericol viata, dar si pe cea a mamei si micutului de numai doi ani. A fost suficient sa parcurga cativa metri, iar lipsa cursurilor de sofat si-a spus cuvantul. Din cauza alcoolului care i-a intunecat mintile, dar si a lipsei de experienta in conducere, tanarul a pierdut controlul volanului. Acesta nu a mai putut stapani masina, a iesit in decor si a intrat in plin intr-un stalp de inalta tensiune. In urma impactului violent, masina a fost facuta praf, iar cele doua persoane, mama si fiu, aflate pe bancheta din spate, au fost ranite grav. Ancuta Costica, de 22 ani, si fiul ei, Mihaita Costica, au suferit multiple rani la cap. Acestia au fost transportati de urgenta la spital, unde au ramas internati sub supravegherea medicilor. La fata locului a venit si un echipaj de politie care a deschis o ancheta. Oamenii legii au descoperit cu stupoare ca soferul era beat crita, avand o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur in aerul expirat. In plus, soferul nu avea permis de conducere pentru nici o categorie. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru vatamare corporala din culpa, conducere fara permis si in stare de ebrietate. "Politistii au testat conducatorul auto cu aparatul alcooltest Drager, stabilind ca acesta consumase si bauturi alcoolice, testul indicand o alcoolemie de 0,58 mg/l. Pentru faptele comise, barbatul este cercetat penal", a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1269 (s) | 22 queries | Mysql time :0.014883 (s)