News Flash:

Cum s-a votat in Pascani

30 Noiembrie 2004
1315 Vizualizari | 0 Comentarii
•Numai 33 la suta dintre pascaneni au votat pentru Uniunea Nationala PSD + PUR, 18 la suta pentru Alianta DA si 13 la suta pentru PRM

Cei 35.794 de pascaneni cu drept de vot au fost mai constiinciosi in ceea ce priveste prezenta la urne pentru desemnarea noului Presedinte al Romaniei si a rmembrilor Camerei Deputatilor si ai Senatului Romaniei, avand in vedere participarea acestora la alegerile locale. Numarul celor prezenti la urne a fost de aproximativ 23 de mii, ceea ce inseamna un procent de participare de 65 la suta. La alegerile locale din iunie privind desemnarea primarului s-a inregistrat un procent de 61 la suta. Potrivit unei situatii intocmite la plecarea presedintilor de sectii de votare spre Biroul Electoral Judetean Iasi, din procentul de 65 la suta inregistrat, 33 la suta reprezinta optiunea electoratului pascanean pentru Uniunea Nationala PSD + PUR, 18 la suta pentru Alianta DA, 13 la suta pentru PRM, celelalte formatiuni inscrise in cursa electorala obtinand sub un procent. In ceea ce priveste modul cum pascanenii au venit duminica la vot, conform estimarilor la ora 10.00 votasera circa 8,59 la suta dintre alegatori, procentul crescand intre orele 12.00 si 18.00. Cea mai buna prezenta la vot s-a inregistrat in suburbia Sodomeni, locul de nastere al primarului Neculai Ratoi, la sectia numarul 250. Din totalul celor 1.071 de persoane cu drept de vot inscrise pe liste la urne s-au prezentat 893, inregistrandu-se un procent de 82,1 la suta. De altfel, membru in comisia care a supravegheat cum a decurs votarea a fost presedintele filialei locale a PRM, Leonard Rusu. Pe locul doi se situeaza sectia 249 din suburbia Bosteni cu 768 de votanti prezenti, din 963 inscrisi pe liste, iar pe locul trei sectia 244 din Blagesti cu 912 de votanti din 1.164 cu drept de vot. Cea mai slaba prezenta la vot s-a inregistrat la sectia de votare 239 din incinta Grupului Scolar CF Unirea, unde din 1.967 de persoane cu drept de vot s-au prezentat doar 942, pe locul doi al codasilor din municipiu fiind sectia 241 cu 1.198 de votanti, din 2270 cu drept de vot, iar a treia sectie cu prezenta redusa a fost numarul 240, cu 1213 de votanti, din 2.264 trecuti pe liste.

Bolnavii si calatorii au putut vota

Fata de alegerile locale, la cele de duminica in municipiul Pascani au fost amenajate trei sectii de votare in plus. Doua dintre acestea au fost in incinta celor doua spitale, iar cea de-a treia in statia CF Pascani, fiind destinata persoanelor care se aflau in tranzit. In urma votului la sectia nr. 252 din cadrul Spitalului Municipal au votat 207 de bolnavi, in sectia 253 de la Spitalul CF - 149 iar la sectia nr. 251 din Statia Pascani, 342 de persoane. Mentionam ca pe timpul exercitarii votului in municipiul Pascani si in suburbiile arondate nu s-au inregistrat nici un fel de abateri. Fortele de ordine alcatuite din politisti, jandarmi si gardieni publici au asigurat continuu paza sectiilor de votare. De asemenea pe o raza de 500 de metri nici o unitate nu a vandut bauturi alcoolice, conform prevederilor legale. Marius PARTENI
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1993 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021390 (s)

loading...