News Flash:

Ploaia poate descarca pacura de la CET - Catastrofa ecologica

23 Iulie 2000
901 Vizualizari | 0 Comentarii
•In proiectarea centralelor termice nu s-a prevazut nici un dispozitiv capabil sa elimine posibilitatea deversarii accidentale a produselor petroliere •Instalatiile de descarcare a pacurii sunt deservite de muncitori necalificati •La sfarsitul saptamanii, aceste instalatii raman nesupravegheate •Ploaia poate "spala" oricand o intreaga sectie de descarcare a pacurii

CET I, singurul furnizor de energie termica din oras, poate fi pus oricand in situatia de a declansa o catastrofa ecologica. Principalul motiv il constituie modul in care a fost proiectat si realizat obiectivul de o importanta majora sub raport economic, dar si sub aspectul potentialitatii poluarii mediului. Proiectul care a fost elaborat dupa standardele tehnice ale "economiei centralizat planificate" a condus la realizarea unui conglomerat de centrale termice, pentru care nu au fost asigurate normele elementare de protectie a mediului.

Ploaia poate deversa pacura in reteaua de canalizare

Unul dintre punctele de descarcare a pacurei, cunoscut sub denumirea Sectia 1 Pacura, a fost amplasat prin proiect intr-o zona contraindicata acestei activitati. Un buncar de beton, care adaposteste instalatiile de descarcare a pacurei, se afla pe jumatate ingropat intr-un sol inadecvat sustinerii constructiilor. Panza de apa freatica se gaseste la adancimea de un metru, care corespunde cu nivelul pacurii vehiculate in instalatie. De-a lungul timpului, in urma repararii cablurilor electrice prin intermediul carora se alimenteaza pompele destinate descarcarii pacurii, in peretii buncarului de beton au ramas neacoperite zeci de gauri de dimensiuni apreciabile. Dupa ploaie, buncarul este partial umplut cu apa. Pacura, care pluteste pe apa, este antrenata in gurile de deversare si apoi transmisa in reteaua de canalizare urbana. De acolo, pacura este deversata in Bahlui si impanzita pe ambele maluri sau in filtrele statiei de epurare. Cu toate ca instalatiile prezinta un ridicat grad de uzura si prin urmare un factor suplimentar de risc in exploatare, acestea sunt deservite numai de muncitori necalificati. De cele mai multe ori, aceste instalatii raman nesupravegheate la sfarsit de saptamana, aspect care poate conduce la cresterea incidentei unor accidente ecologice.

Curente deversari de pacura

Agentia pentru Protectia Mediului Iasi a atras atentia in repetate randuri asupra pericolului pe care-l reprezinta exploatarea unei instalatii neprevazute cu sisteme de protectie a mediului. Deversari de pacura in Bahlui au mai fost semnalate in 1985, 1989, 1991, 1992 si 1996, in toate aceste accidente fiind implicate instalatiile de la CET. "La acea vreme, conducerea Sucursalei Electrocentrale Iasi a motivat ca separatorii de produse petroliere inca mai au imperfectiuni si ca sistemul de evacuare va beneficia de o supraveghere deosebita", s-a mentionat intr-un raport al APM Iasi. Unul dintre accidentele ecologice care a afectat si statia de epurare a fost cel din prima decada a lunii februarie 1999. Tonele de pacura "scapate" in instalatia de canalizare urbana au infundat filtrele statiei de epurare, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ doua miliarde lei. "Nu toata pacura care a fost deversata atunci in reteaua de canalizare a provenit de la CET. Mai sunt si alti utilizatori de pacura in oras", a declarat Ioan Mihai, directorul general al Sucursalei Electrocentrale Iasi.

Pacura colectata cu o lopata improvizata

Masurile destinate inlaturarii eventualelor scurgeri de pacura in reteaua de canalizare urbana erau ca si inexistente. Pacura deversata din abundenta din rezervoarele sectiei in care s-a produs masiva scurgere era inlaturata de un singur muncitor care utiliza o lopata improvizata. Pentru relatarea fidela a aspectului, citam dintr-o nota de constatare intocmita pe 8 februarie 1999 de catre inspectorii Agentiei pentru Protectia Mediului Iasi: "In zona Pacura 1, la caminul final - ape uzate, de pe colectorul ce iese in afara incintei in colectorul orasenesc aflat pe bdul T. Vladimirescu, era un salariat din cadrul Sectiei Pacura, care recupera pacura de la nivelul caminului si o depozita intr-un recipient metalic aflat pe suprafata solului. Recuperarea pacurii se realiza cu un dispozitiv improvizat format dintr-un tronson din lemn (coada) si un vas metalic". Secventa surprinsa de inspectorii de mediu indica, fara putinta de tagada, ca Sucursala Electrocentrale Iasi nu dispunea la acea vreme de nici un mijloc specializat cu ajutorul caruia s-ar fi indepartat in timp util deversarile de pacura. Aceasta in ciuda faptului ca activitatea in respectivul obiectiv presupune si riscul unor accidente care pot afecta mediul inconjurator.

Trei avertismente si o amenda de trei milioane lei

Mergand pe "firul pacurii", cei implicati in anchetarea accidentului ecologic au ajuns la factorii de decizie din cadrul Sucursalei Electrocentrale Iasi. O prima masura, avertismentul, a fost aplicata directorului general Ioan Mihai, directorului tehnic Dorin Ivana si responsabilului cu protectia mediului inconjurator Carmen Antonovici. Mai putin norocos a fost Arcadie Brunello, inginer sef al compartimentului de Productie, caruia i-a fost aplicata o amenda de trei milioane de lei. Sanctiunile, mult prea blande fata de pagubele inregistrate si mentinerea potentialului poluant de la CET, au fost motivate de lacunele din domeniul legislatiei pentru protectia mediului. "Actuala legislatie in domeniul protectiei mediului nu permite pedepsirea exemplara a celor care se fac vinovati de producerea accidentelor sau catastrofelor ecologice. Activitatea de prevenire a poluarii este mult diminuata tot din cauza golurilor din legislatie. Ce agent economic ia masuri de protectie a mediului daca sanctiunile prevazute sunt usor suportabile?", a declarat Eugen Sandu, inspector sef la APM Iasi.

Modernizarea instalatiilor de pacura este prevazuta doar pe hartie

Investitiile destinate realizarii unor dispozitive de protectie pentru instalatiile care vehiculeaza pacura sunt prevazute a fi introduse abia anul viitor. La CET se lucreaza in continuare cu aceeasi instalatie de separare a produselor petroliere, care are doua trepte. Treapta suplimentara, care a fost impusa de APM Iasi, si-a gasit locul doar pe hartie. "S-au refacut instalatiile de canalizare. In plus, avem deja facut studiul de fezabilitate pentru modernizarea intregii instalatii de separare a produselor petroliere", a mentionat directorul general Ioan Mihai.

Ovidiu MARDARE
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1564 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019151 (s)

loading...